Ştiri locale

Femeie dispărută de acasă, căutată de poliţiştii covăsneni

Polițiștii covăsneni caută o femeie în vârstă de 42 de ani, după ce marți au fost sesizați despre faptul că aceasta ar fi plecat de acasă din data de 21 ianuarie a.c., iar de atunci nu a mai revenit.

Din verificările efectuate de polițiști până în prezent s-a stabilit că Geczo Klara, de 42 de ani, ar fi plecat de la domiciliul său din localitatea Boroșneu Mare, în data de 21 ianuarie 2019, cu intenția de a se deplasa în localitatea Bicfalău, unde nu a mai ajuns, însă nici nu a revenit la domiciliu.

Polițiștii fac în continuare verificări pentru a o găsi pe femeie și solicită celor care dețin informații ce pot conduce la depistarea acesteia, să apeleze numărul de urgență 112.

Persoana dispărută are ochii căprui, păr șaten, lung până la nivelul umerilor, constituție atletică și 1,65 m înălțime. La data dispariției purta un palton din material textil de culoare gri, pantaloni tip trening de culoare neagră cu două dungi de culoare roșie amplasate pe partea lateral-exterioară, pulover din material textil de culoare gri cu un buzunar de culoare roșie amplasat la nivelul pieptului, bocanci din piele de culoare neagră.

banner we radio