Ştiri locale

Există 27 de buncăre antiaeriene în judeţul Covasna. Lista completă

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a publicat o listă a tuturor adăposturilor de protecție civilă unde românii se pot retrage în cazul unui atac aerian, la nivel naţional existând 4.358 de astfel de spaţii create special, din care 27 în judeţul Covasna.

Cele mai multe, 18 la număr, pot fi găsite în Sfântu Gheorghe, însă există 5 astfel de adăposturi şi în municipiul Târgu Secuiesc, două la Întorsura Buzăului şi câte unul la Chilieni, Baraolt şi Valea Crișului.

Publicitate

Din păcate, pe lângă faptul că numărul buncărelor este insuficient pentru toată populaţia, multe dintre acestea au fost transformate între timp în spaţii de depozitare a damigenelor cu vin şi a proviziilor pentru iarnă.

La Sfântu Gheorghe, astfel de adăposturi sunt pe str. Vasile Goldis nr.11 la blocurile 23 şi 24; str. Stadionului nr.14, nr.16, nr.18 şi nr.20; str. Nuferilor, nr.14 şi nr.16; str. Nicolae Colan nr.1; str. Gării nr.1, la Staţia CFR; pe str. Constructorilor nr.11 la SC Dunapack Rambox SRL; pe str. 1 Decembrie 1918 la nr.43 – BRD Societe Generale; nr. 33 – Banc Post; nr.35 – Raifaissen Bank; str. Jozsef Bem nr.7 – BCR; str. Kos Karoly nr.19 la SC Textila Oltul SA; respectiv pe str. Oltului nr.4 la SC Asigurari Alliantz Tiriac SA.

Lista completă a adăposturilor, pe judeţe şi localităţi, împreună cu adresele şi coordonatele geografice exacte (latitudine şi longitudine) poate fi găsită AICI.

(Ioan Ardeleanu)

Publicitate
banner we radio