Ştiri locale

Excursie gratuită la Parlament pentru 40 de elevi din comuna Valea Mare

Un grup de 40 de elevi care învață la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” din comuna Valea Mare vor merge săptămâna aceasta gratuit într-o excursie la Parlamentul României şi la Muzeul Național de Istorie Naturală “Grigore Antipa” din Bucueşti, costurile fiind asigurate în mare parte de Primăria comunei.

Cel care a avut iniţiativa de a le oferi celor mici această excursie este chiar primarul Bogdan Marin, care va fi prezent alături de elevi în scurta lor aventură prin Capitală.

Publicitate

„Este vorba despre un grup de 40 de copii. Inițiativa a fost a mea, am luat legătura cu doamna deputat USR Denisa Neagu, și ne-a spus că ei asigură vizita în Parlament și o masă la cantina Parlamentului, iar noi asigurăm transportul. Sunt copii de până în clasa a 8-a, e vorba despre elevii care învață la Școala Gimnazială din comună, pe ei îi ducem. O să mergem și la Muzeul de Istorie Grigore Antipa, care e în zonă, iar apoi ne întoarcem acasă. Am făcut tot posibilul să merg și eu cu ei”, ne-a spus primarul.

Cel mai probabil, aceşti elevi nu ar fi avut prea curând ocazia să plece într-o asemenea excursie, iar pentru mulţi aceasta este o şansă unică să viziteze impunătoarea clădire a Parlamentului sau celebrul Muzeu de Istorie din Capitală.

Excursia va avea loc în data de 21 iulie, iar transportul va fi asigurat de Primăria Valea Mare, din bugetul local, costurile fiind estimate la circa 4.000 de lei.

Singurul cost pe care elevii îl vor avea de suportat este taxa de intrare în Muzeu, pentru care vor avea reducere însă, în baza legitimațiilor/carnetelor de elevi.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
banner we radio