Ştiri locale

Evaluarea activităţii desfăşurate de ISU Covasna în anul 2016

Marţi, 31 ianuarie, a avut loc evaluarea activităților desfășurate în anul 2016 de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mihai Viteazul” al Judeţului Covasna.

La acest eveniment important au participat adjunctul inspectorului general al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, colonel Mihai Cezar Damian, prefectul judeţului Covasna, Sebastian Cucu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Róbert-Csongor Grüman, precum și alți invitați de onoare.

Publicitate

Cu acest prilej au fost trecute în revistă principalele activităţi desfăşurate, precum şi intervenţiile de amploare gestionate în ultimul an, care au avut scopul de a asigura protecţia şi siguranţa cetăţenilor judeţului Covasna. Situaţiile de urgenţă pentru care s-a acţionat au presupus incendii, accidente cu victime multiple, salvare de persoane de la înălţime sau încarcerate ca urmare a accidentelor rutiere, intervenții ca urmare a fenomenelor meteorologice periculoase etc.

Plt. maj. Tolvaj Marius

Publicitate
Publicitate
banner we radio