Peste jumătate dintre români (58,6%) nu își permit un concediu de o săptămână pe an departe de casă. Este cel mai mare procent din Uniunea Europeană pentru anul 2024, potrivit datelor publicate de Eurostat.
La nivelul întregii Uniuni Europene, media este de 27%, adică puțin peste un sfert dintre europeni nu își permit o vacanță pe an. Totuși, situația s-a mai îmbunătățit față de anul trecut, când media UE era de 28,5%.
După România, cele mai ridicate procente se regăsesc în Grecia (46%), Bulgaria (41,4%) și Ungaria (39,3%). La polul opus se află Luxemburg (8,9%), Suedia (11,6%), Țările de Jos (13%) şi Slovenia (14,4%).
Aceste cifre reflectă, încă o dată, diferențele semnificative de trai între statele membre ale Uniunii Europene.




