Ştiri

Euro ajunge la nivelul maxim al ultimilor patru ani

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat miercuri un curs de referinţă de 4,5512 lei/euro, în creştere cu 0,3% faţă de nivelul din şedinţa precedentă şi nivel maxim din 7 iunie 2013, deprecierea abruptă a leului fiind surprinzătoare pentru analişti, care se aşteptau ca BNR să intervină la pragul de 4,54 lei/euro, considerat limită superioară a zonei de echilibru, scrie news.ro.

Marţi, BNR a afişat un curs de 4,5362 lei/euro.

Publicitate

În regiune, zlotul şi forintul nu aveau o direcţie clară în raport cu euro. Deprecierea abruptă a leului i-a surprins pe analişti, chiar dacă a venit pe fondul unor cumpărări mai mari de valută.

„Apetitul de cumpărare pentru EUR/RON a continuat, iar perechea a găsit puţină rezistenţă chiar şi după ce s-a tranzacţionat peste nivelul maxim al zonei de echilibru a BNR, asa cum este ea percepută. Am observat anul acesta că guvernatorul BNR sugera că intervalul EUR/RON s-a mutat puţin mai sus, de la 4,38-4,54 înainte”, estima un raport al ING Bank, publicat miercuri.

Dolarul american, cotat indirect în piaţa românească prin raportare la paritatea euro/dolar, a urcat de la 4,2906 lei la 4,3105 lei.

Dolarul SUA este moneda de referinţă pe plan internaţional pentru materii prime, inclusiv pentru petrol, iar importurile din Asia depind, de asemenea, de moneda americană.

Totodată, cursul francului elveţian a crescut la 4,2541 lei, de la 4,2296 lei.

Publicitate
banner we radio