Sport, Ştiri locale

Eugen Neagoe: „Mi-aş dori să depăşim una-două echipe aflate în faţa noastră în clasament”

Tehnicianul Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, Eugen Neagoe, consideră că FC Voluntari, pe care echipa sa o va întâlni duminică în deplasare, s-a întărit după venirea antenorului Cristiano Bergodi şi, deşi în momentul de faţă se află pe ultimul loc în clasament, nu este un adversar uşor de învins.

„Vreau ca la meciul de duminică să arătăm într-adevăr ca o echipă așa cum am arătat și în primele 21 de etape, o echipă matură, o echipă valoroasă, o echipă care își merită locul în clasament și, bineînțeles, ne dorim cu toții participarea în play-off. Chiar dacă întâlnim ultima clasată, după părerea mea nu este foarte elocvent acest acest clasament. FC Voluntari a demonstrat în ultima perioadă, de când a venit Cristiano Bergodi, că sunt o echipă bună, o echipă valoroasă. Nu întâmplător au avut rezultate bune spre finalul perioadei din decembrie. Dar, sunt convins că băieții noștri vor fi concentrați și vom reuşi să facem un joc bun”, a declarat Eugen Negoe în cadrul unei conferinţe de presă.

Acesta şi-a propus să acumuleze cât mai multe puncte în cele cinci etape care au mai rămas din campionatul regulat, ţintind ca Sepsi OSK, aflată în prezent pe locul 4, să încheie campionatul cu un rezultat şi mai bun.

„Ne dorim să rămânem cel puțin pe această poziție, dar sincer, acum ne uităm cu mare atenție la primele trei echipe care sunt clasate în fața noastră și mi-aş dori să depășim cel puțin una, două în funcție de jocul pe care îl vom arăta. Așa cum am spus întotdeauna, am mare încredere în toți jucătorii, de asta nici nu am vrut să să ne despărțim de jucătorii pe care îi avem în acest moment. Am adus şi jucatorori noi pentru a fi şi mai puternici şi avem mare încredere că şi ei vor pune umărul, toată puterea lor în slujba acestei echipe pentru a avea rezultate mai bune”, a mai spus acesta.

Neagoe a precizat că echipa covăsneană nu se poate baza pe doi jucători importanţi, respectiv pe Istvan Fulop, care se recuperează după o operaţie, şi pe Bryan Nouvier, care s-a accidentat în ultimul joc de pregătire din Antalya.

Meciul dintre FC Voluntari şi Sepsi OSK va avea loc duminică, 3 februarie, de la ora 17:00.

(Agerpres)