Ştiri locale

Etapa finală a Festivalului-concurs DbutanT începe luni la Sfântu Gheorghe

Teatrul „Andrei Mureşanu” din Sfântu Gheorghe va găzdui, săptămâna viitoare, cea de-a doua etapă a Festivalului-concurs DbutanT, dedicată anul acesta scenografilor debutanţi.

Conducerea instituţiei a precizat că în cadrul secţiunii „Spectacole în competiţie”, care va începe luni, vor fi prezentate cinci spectacole, respectiv „Lacrimile amare ale Petrei von Kant”, scenografia Theodor Niculae, „Brainstorm”, scenografia Ana Maria Mănăilă, „Black Box”, scenografia Cosmin Stancu, „Lecţii despre iubire şi creier”, scenografia Ştefana Chelaru şi „Cum mi-am îngropat fratele în asflat”, scenografia Daria Nicu, selecţia fiind făcută de juriu pe baza înregistrărilor video trimise de concurenţi.

Câştigătorii celei de-a VII-a ediţii a Festivalului DbutanT, organizat de Teatrul „Andrei Mureşanu” (TAM) din Sfântu Gheorghe şi Teatrul de Stat Constanţa (TSC), se va încheia sâmbătă, 22 octombrie, cu o gală de decernare a premiilor.

„Premiile de anul acesta constau în posibilitatea a doi tineri câştigători de a fi scenograf sau scenograf asociat/asistent pentru un spectacol montat la Teatrul “Andrei Mureşanu” din Sfântu Gheorghe şi un spectacol montat la Teatrul de Stat Constanţa”, au precizat organizatorii într-un comunicat de presă.

Juriul ediţiei din acest an a fost compus din regizorii Theodor-Cristian Popescu şi Dragoş Muşoiu şi scenografii Cristina Milea, Maria Miu şi Adrian Damian, care vor susţine şi câte un masterclass tematic la Sfântu Gheorghe.

Prima etapă a concursului DbutanT International Program in Scenography s-a desfăşurat în luna septembrie la Constanţa, iar participanţii selectaţi au avut posibilitatea de a lucra sub îndrumarea unor personalităţi în domeniu, precum Jean-Guy Lecat (Franţa), Nic Ularu (România, SUA), Carmencita Brojboiu (România), Pawel Dobrzycki (Polonia) şi Helmut Sturmer (Germania, România).

„O parte din instalaţiile realizate de concurenţii de la DbutanT în etapa de la Constanţa vor fi aduse şi la Sf. Gheorghe, unde vor putea fi admirate pe tot parcursul săptămânii viitoare. Între acestea, se numără şi expoziţia de instalaţii şi fotografii „Metamorphoses” care se va monta în Piaţa Libertăţii. Ulterior, Expoziţia de costume Maria Miu, la Centrul Cultural Arcuş şi Statui Vii, cu costume de Diana Sav, tot în piaţa Libertăţii”, se mai arată în comunicat.

Ediţia a VII-a a Festivalului-concurs DbutanT s-a adresat scenografilor aflaţi la început de drum, iar la aceasta s-au putut înscrie scenografi, arhitecţi şi designeri care au o diplomă de absolvire emisă în anii 2019, 2020 sau 2021.

Conducerea Teatrului „Andrei Mureşanu” a precizat că DbutanT este singurul festival de teatru din ţară care se adresează artiştilor debutanţi, iar fiecare ediţie este dedicată unei categorii artistice.

„Ediţia I a fost dedicată actorilor, a doua regizorilor, a treia scenografilor, a patra compozitorilor de muzică de teatru şi coregrafilor, a cincea actorilor, iar cea de-a şasea regizorilor. Într-un ciclu prestabilit, ediţia 2022 readuce în atenţia juriului scenografii debutanţi. Conceptul gândit de organizatori la iniţierea acestui program, structurat în proiecte anuale, are la bază tocmai această ciclicitate, astfel că în ediţiile viitoare categoriile artistice sunt reluate în aceeaşi ordine, fiind dedicate noilor generaţii de absolvenţi de facultate, master sau studii doctorale”, a menţionat managerul Teatrului „Andrei Mureşanu”, Anna Maria Popa.

Festivalul-Concurs DbutanT este organizat cu sprijinul financiar al AFCN şi al autorităţilor locale, precum şi al mai multor parteneri.

(Agerpres)

Publicitate
banner we radio