Ştiri locale

Elevii și profesorii covăsneni sunt așteptați să se înscrie la concursul „Salvează Pământul!”

Şcoala Gimnazială „Váradi József” Sfântu Gheorghe și Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Covasna organizează, în data de 22 aprilie, un concurs județean interdisciplinar cu tema „Salvează Pământul!”, la care sunt așteptați să se înscrie atât elevii din învățământul primar si gimnazial, cât și cadrele didactice.

Potrivit inițiatorilor, scopul proiectului este de a promova activităţile intersciplinare din judeţ, precum și de a le forma participanților o atitudine pozitivă față de mediul înconjurător.

„Creaţia artistică și literară înnobilează sufletul elevilor, ajutându-i atât în exprimarea sentimentelor, cât şi în stimularea gândirii creatoare. Tema propusă îndeamnă elevii să cunoască mai bine și să protejeze mediul. Proiectul își propune să-i sensibilizeze pe copii, respectiv întreaga comunitate, despre importanța respectării și ocrotirii mediului înconjurător, prin adoptarea unor comportamente civilizate și ecologice”, transmit inițiatorii.

Potrivit acestora, printre altele, elevii vor înțelege efectele acțiunii omului asupra naturii, își vor îmbogăți cunoștințele despre natură, își vor putea dezvolta simțul estetic și al creativității, și vor înțelege importanța protejării mediului.

Proiectul cuprinde 3 concursuri județene: unul de creaţie artistico-plastică şi de afişe, în cadrul căruia elevii pot realiza un desen sau o pictură în format A4, utilizând orice tehnică (acuarelă, creion, etc), sau un colaj ori afiş intitulat „Salvează Pământul!”, în format A3, utilizând orice tehnică (acuarelă, creion, colaj, etc ). Fiecare profesor coordonator poate înscrie cel mult 6 lucrări.

Cel de-al doilea concurs, de creație literară, presupune o compunerea unei povești, poezii sau a unui eseu cu tema „Salvează Pământul!”, lucrările putând fi realizate în limbile română sau maghiară. Fiecare profesor coordonator poate înscrie cel mult 6 lucrări.

Al treilea concurs, intitulat „S.O.S. – Pământul în pericol”, se adresează profesorilor în învățământ primar, care sunt așteptați să înscrie proiecte educaționale care pot contribui la conștientizarea / sensibilizarea elevilor, respectiv a întregii comunități, referitor la importanța respectării și ocrotirii mediului înconjurător, prin adoptarea unor comportamente civilizate și ecologice. Proiectele pot fi trimise pe adresa: kingapeter@yahoo.com, urmând să fie publicate în culegerea „Proiecte Educaționale S.O.S. – Pământul în pericol”.

Potrivit organizatorilor, concursul se va desfășura prin corespondență, iar lucrările trebuie  depuse în plic/colet, cu date de identificare pe verso (pe etichete aplicate în colţul din dreapta, jos se scrie: numele şi prenumele elevului, vârsta, clasa, şcoala, localitatea, prof. coordonator, adresă e-mail, titlul lucrării).

Termenul limită pentru înscrierea lucrărilor este 12 aprilie, la adresa: Școala Gimnazială „Váradi József” Sfântu Gheorghe, Str. Benedek Elek, nr.20, jud.Covasna, cu precizarea: pentru Concursul Interdisciplinar Județean „Salvează Pământul!”. Jurizarea va avea loc în perioada 15-18 aprilie, iar lucrările vor fi expuse în perioada 19 – 22 aprilie în holul și în sala festivă a Şcolii Gimnaziale „Váradi József”, festivitatea de premiere urmând să  fie organizată în data de 22 aprilie.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
banner we radio