Ştiri locale

Elevii covăsneni, rezultate uşor mai bune la simularea Evaluării Naționale din acest an

Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Covasna a publicat rezultatele obținute de elevii claselor a VIII-a la simularea Evaluării Naționale care a avut loc în luna ianuarie. În județul Covasna au fost înscriși 1.935 de elevi, dintre care 626 de la secția română, iar procentul celor care au obținut note peste 5 este de 57% (față de 55% anul trecut).   

Conform datelor publicate pe site-ul instituției, au fost obținute doar două note de 10, la Limba maternă și la Matematică.  

La Limba română, din totalul celor 1.743 de elevi prezenţi la examen, 807 au luat note sub 5, iar 936 peste 5 (53,70%), în creștere față de anul 2024 când procentul celor care au obținut note peste 5 era de 46,05%.

La Limba maghiară, din totalul celor 1.174 de elevi care au susținut examenul (1.309 înscriși), 222 au obținut note sub 5, iar 952 au obținute note peste 5 (81,09%, față de 84,62% în 2024).

La Matematică, din cei 1.728 de elevi care au susținut examenul, 1.004 au obținut note sub 5, iar 724 au obținut note peste 5 (41,90%, față de doar 35,18% în urmă cu un an).

Rezultatele obținute de elevii claselor a VIII-a la simularea Evaluării Naționale nu se contestă și nu se publică, însă vor fi comunicate elevilor și analizate la nivelul fiecărei clase, prin discuții individuale, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea îmbunătățirii performanțelor școlare ale elevilor. La solicitarea scrisă a elevului sau a părintelui, notele obținute pot fi trecute în catalog, transmite conducerea IȘJ Covasna.

Amintim că la simularea Evaluării Naționale de anul trecut, conform datelor IȘJ Covasna, elevii covăsneni au obținut rezultate mai slabe comparativ cu anul 2023. 

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
banner we radio