Electrica Furnizare explică de ce au întârziat facturile. Clienții companiei le vor putea plăti eșalonat
Electrica Furnizare susţine că, în urma schimbărilor legislative din domeniu, a blocat în mod repetat procesul de facturare, ceea ce a dus la întârzieri în emiterea facturilor. În plus, compania a precizat că abonaţii vor putea plăti eşalonat facturile, în baza unei solicitări scrise.
Electrica Furnizare susţine, într-un răspuns transmis şefului Comisariatului Regional pentru Protectia Consumatorilor Regiunea Sud Munteni, Ion Iordăchescu şi publicat de acesta din urmă pe internet, că, în urma schimbărilor legislative din domeniu, compania a blocat în mod repetat procesul de facturare către clienţi.
”Având în vedere nevoia de implementare a noilor cerinţe impuse de reglementările din domeniul energiei, precum OUG 118/2021, OUG 27/2022 respectiv OUG 119/2022, societatea noastră a procedat la blocarea repetată a procesului de facturare. Acest demers a condus la întârzieri mari în procesul de emitere a facturilor şi implicit în cel de rezolvare a anomaliilor de facturare”, se arată în documentul transmis de Electrica Furnizare Comisariatului pentru Protecţia Consumatorului Prahova, în urma unei adrese a acestei instituţii în legătură cu numărul mare de reclamaţii privind lipsa facturilor.
Reprezentanţii furnizorului de electricitate menţionează, în documentul publicat pe Facebook de şeful CJPC Regiunea Sud Muntenia, Ion Iordăchescu, că, după implementarea modificărilor necesare în sistemul informatic, Electrica Furnizare va proceda la emiterea facturilor lunar, în baza indexului autocitit, în baza estimărilor privind consumul sau în baza citirii contoarelor făcute de către operatori la domiciliile consumatorilor.
„Vă informăm că, pentru a veni în întâmpinarea clienţilor, societatea Electrica Furnizare SA le oferă acestora posibilitatea de plată eşalonată a facturilor pe care le vor primi în această perioadă. Eşalonarea se acordă în baza unei solicitări care poate fi transmisă la adresa clienti@electricafurnizare.ro”, se mai arată în răspunsul transmis de furnizorul de electricitate către CRPC Prahova.
Vineri, şeful Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorului – Regiunea Sud Muntenia anunţa că numeroşi clienţi din judeţul Prahova ai companiei SC Electrica Furnizare SA au reclamat că nu primesc de mai multe luni facturile pentru energia electrică pe care au consumat-o.
”Înţeleg dificultatea în care se află furnizorul în urma recentelor schimbări legislative, însă nu vom accepta ca persoanele vulnerabile să sufere şi mai mult şi să se regăsească într-o situaţie disperată, fără ieşire, având sume imense de achitat din urmă”, transmitea comisarul şef de la Protecţia Consumatorului din această regiune.