
Ei sunt Ovidiu și Nero și vă așteaptă să faceți cunoștință pe 1 Iunie la Sfântu Gheorghe
Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Covasna organizează și în acest an o serie de activități dedicate Zilei Internaționale a Copilului.
Vineri, 1 iunie a.c., polițiștii vă așteaptă, copii sau adulți, începând cu ora 11:00, în centrul municipiului Sfântu Gheorghe, mai exact pe strada Libertății, în zona florăriilor. La atelierul amenajat cei mici vor putea desfășura activități practice, polițiștii de la intervenție rapidă și ordine publică le vor prezenta autospecialele, iar cei de la Serviciul Criminalistic le vor arăta câteva dintre tainele meseriei de criminalist.
Tot în această zonă va fi amplasat un game-board, iar polițiștii le vor explica celor mici regulile de circulație pentru pietoni, pe care copiii le vor putea și exersa într-un orășel în miniatură cu treceri pentru pietoni, semafoare și intersecții.
De la ora 13:00 activitățile vor fi animate de colegii din lumea necuvântătoarelor ai polițiștilor – câinii de serviciu NERO și AMO. Cei mici vor putea face cunoștință cu ei, dar să-i și vadă în cadrul unor exerciții demonstrative.