Ştiri locale

Ediţie specială a campaniei „Pedalează pentru un scop bun” la Sfântu Gheorghe. Singurul participant, un tânăr bolnav de diabet

Fundaţia Comunitară Covasna (HKA) va organiza luna viitoare o ediţie specială a campaniei „Pedalează pentru un scop bun”, cu participarea unui singur ciclist care va încerca să adune fonduri pentru Asociaţia Copiilor şi Tinerilor cu Diabet din judeţul Covasna.

Directorul executiv al fundaţiei, Bereczki Kinga, a declarat că protagonistul acestui eveniment este un tânăr în vârstă de 21 de ani, Vajna János, bolnav de diabet, care şi-a propus ca în decurs de 24 de ore să ducă la bun sfârşit un „Everesting”, o cursă ce presupune parcurgerea în mod repetat a unui segment de drum în urcare, până la atingerea unei diferenţe de nivel de 8848 de metri, echivalentul înălţimii muntelui Everest.

„Acţiunea sportivă  ‘Pedalează pentru un scop bun’ va fi una aparte, cu participarea unei singure persoane. Vajna János, un tânăr de 21 ani care suferă de diabet de 16 ani, planifică o acţiune ciclistă ‘Everesting Challenge’ pe porţiunea de drum dintre Sfântu Gheorghe şi staţiunea Şugaş Băi, ceea ce constă în faptul că pe un circuit dat trebuie urcat şi coborât de atâtea ori încât să se realizeze altitudinea de 8 848 metri a vârfului Everest. Scopul acţiunii este de a strânge 12.000 de lei pentru Asociaţia Copiilor şi Tinerilor cu Diabet din judeţul Covasna, pentru a-i ajuta pe cei care suferă de această boală. Mai precis, banii vor fi folosiţi pentru achiziţionarea de echipamente şi accesorii pentru măsurarea glicemiei”, a declarat Bereczki Kinga.

Vajna Janos a menţionat că pentru a-şi atinge obiectivul va trebui să urce şi să coboare drumul dintre Sfântu Gheorghe şi staţiunea Şugaş Băi de 45 de ori.

„Doresc să ajut această asociaţie în semn de mulţumire pentru tot ce am primit de la ei în cei 16 ani cu diabet. Everesting Challenge nu a fost realizat de nicio persoană cu diabet din Europa. (…) Scopul meu personal este să demonstrez că imposibilul nu este un fapt, ci doar o opinie. (…) Ştiu că pentru mulţi această provocare pare o misiune imposibilă. Am încredere că voi reuşi să realizez această provocare, deoarece sunt mai puternic decât temerile mele”, a scris Vajna Janos, pe pagina de prezentare a evenimentului.

Acţiunea va avea loc în data de 8 august, între orele 1 şi 24, iar persoanele care doresc să contribuie financiar pot face donaţii la locul evenimentului, la sediul Fundaţiei Comunitare Covasna din Sfântu Gheorghe sau direct în contul Asociaţiei Copiilor şi Tinerilor cu Diabet din judeţul Covasna, RO79BTRL01501205D20206XX Banca Transilvania.

Prima ediţie a campaniei „Pedalează pentru un scop bun” a fost organizată în anul 2012, iar de atunci şi până acum au avut loc în total 13 ediţii, dintre care 5 în municipiul Sfântu Gheorghe şi 7 în municipiul Târgu Secuiesc.

Banii strânşi au fost folosiţi, printre altele, pentru amplasarea unor suporturi pentru biciclete, pentru sprijinirea sportivilor talentaţi, a serviciului de îngrijire la domiciliu, pentru acţiuni de protejare a pădurilor, pentru amenajarea unor terenuri de joacă şi parcuri de agrement, precum şi pentru susţinerea financiară a unui copil care necesita o intervenţie medicală. 

(Agerpres)

Publicitate