E oficial! Vezi care sunt cele 21 de echipe din Liga a II-a de fotbal
Comitetul de Urgenţă al Federaţiei Române de Fotbal a anunţat, luni, prin intermediul unui mesaj postat pe site-ul oficial, faptul că sezonul 2016/2017 din Liga a 2-a va avea în componenţă doar 21 de echipe.
În urma problemelor financiare cu care se confruntă unele din cluburile care au depus cerere de înscriere în Liga 2, competiţia va avea, începând din sezonul viitor, un alt format. Se va disputa sub forma unei singure serii, în sistem fiecare cu fiecare, tur şi retur, renunţându-se la sistemul din ediţia precedentă de campionat, care a constatat într-un sezon regulat cu două serii, urmat de un play-off şi un play-out pentru fiecare serie.
De asemenea, este pentru prima data in istoria ligii secunde cand aceasta este organizata intr-o singura serie. Din 1934 si pana in prezent, liga secunda a fost alcatuita din mai multe serii.
Format din Răzvan Burleanu, preşedinte FRF, Gino Iorgulescu, prim-vicepreşedinte FRF şi Octavian Goga, vicepreşedinte FRF, Comitetul de Urgenţă, întrunit luni, 1 august, a decis să aprobe componenţa nominală a Ligii 2, ediţia 2016-2017.
1. ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe
2. CS Luceafărul Oradea
3. ASC Juventus Bucureşti
4. ACS ASU Politehnica Timișoara
5. CS Afumaţi
6. ACS UTA Bătrâna Doamnă
7. AFC Dunărea 2005 Călăraşi
8. FC Chindia Târgovişte
9. ACS Dacia Unirea Brăila
10. CS Mioveni
11. ACS FC Academica Clinceni
12. FC Braşov
13. ACS FC Municipal Baia Mare
14. CSM Râmnicu Vâlcea
15. CS Baloteşti
16. CS Şoimii Pâncota
17. ACS Berceni
18. CS FC Olimpia 2010 Satu Mare
19. ACS Foresta Suceava
20. CS Unirea Tărlungeni
21. CS Metalul Reşiţa SA
A 22-a formatie care trebuia sa se inscrie in Liga a II-a era SC Bacau, dar moldovenii nu au putut sa-si continue activitatea din cauza problemelor financiare.