
DSVSA Covasna, recomandări pentru prevenirea apariției focarelor de gripă aviară în județ
Gripa aviară provoacă îngrijorare în rândul autorităților sanitare din Europa de mai bine de un an, iar în România s-a dispus întărirea măsurilor de prevenire, după ce în data de 3 ianuarie virusul H5N1 a fost depistat într-un fond de vânătoare din județul Suceava, la un efectiv de 15 lebede găsite moarte pe iazul Acumularea Fălticeni.
Potrivit ANSVSA, până în prezent nu a fost depistată prezența gripei aviare în exploatațiile de păsări domestice de pe teritoriul țării, însă au fost transmise instrucțiuni clare către toate Direcțiile județene pentru întărirea măsurilor de supraveghere și prevenire a apariției de noi focare.
Directorul DSVSA Covasna, dr. Örsi Csaba, ne-a precizat că la nivelul județului nu au fost depistate până în prezent cazuri de gripă aviară, nici în rândul păsărilor domestice, și nici în cazul păsărilor sălbatice, dar crescătorii de păsări trebuie să respecte măsurile de prevenire a apariției focarelor.
„La Suceava a fost descoperit un focar, dar nu la animale domestice, ci la cele sălbatice. În mediul sălbatic mai apar focare, important este să nu avem probleme la animalele domestice, iar noi, în județ, nu avem cazuri nicăieri, din fericire. Măsurile pentru prevenirea apariției focarelor sunt valabile și în acest an, și pentru ferme, și pentru populație”, ne-a spus dr. Örsi Csaba.
Pentru prevenirea apariției focarelor în gospodăriile din județul Covasna, DSVSA recomandă monitorizarea în permanență a stării de sănătate a păsărilor domestice, iar orice suspiciune trebuie notificată de urgență fie la medicul veterinar, fie la DSVSA Covasna.
În cazul gospodăriilor, se recomandă separarea raţelor şi gâştelor de alte păsări domestice și evitarea creșterii păsărilor domestice în aer liber, acestea fiind ţinute închise obligatoriu în spaţii special amenajate. Atunci când acest lucru nu este posibil, hrănirea şi adăparea păsărilor se va realiza într-o zonă acoperită la care nu pot avea acces păsările sălbatice.
De asemenea, este interzisă adăparea păsărilor domestice cu apă din rezervoarele de suprafaţă accesibile păsărilor sălbatice, iar în zona de exploatare a păsărilor domestice se recomandă accesul unei singure persoane (proprietarul exploatației).
Autoritățile sanitare-veterinare recomandă și evitarea contactului cu alte specii de mamifere, inclusiv rozătoare şi alte animale de companie, dar și folosirea încălțărilor diferite în spaţiul de exploatare a păsărilor domestice, sau amenajarea unui spațiu special pentru dezinfecția încălțămintei.
„Toate cazurile de îmbolnăvire sau mortalitate la păsările din orice specie sau la mamifere din curtea proprie vor fi anunţate, fără întârziere, medicului veterinar de liberă practică împuternicit. Toate cadavrele de păsări şi mamifere descoperite în locuri publice se anunţă, fără întârziere, medicului veterinar de liberă practică împuternicit sau Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor”, a mai transmis conducerea DSVSA Covasna.
Valul epidemic de gripă aviară H5N1 a debutat la finalul anului 2021. În luna decembrie a anului trecut, autoritățile sanitare anunțau că Europa se confruntă de mai bine de un an cu „cea mai devastatoare epidemie de gripă aviară din istoria sa”, cu aproximativ 50 de milioane de păsări sacrificate în fermele infectate de virus, bilanț care nu include și sacrificările preventive efectuate în jurul focarelor.
Virusul are un impact devastator din cauza transmisibilității și mortalității, iar situația cea mai gravă ar fi în Marea Britanie, unde numărul infecțiilor înregistrate la păsările de curte, dar și la cele sălbatice, este alarmant.
Transmiterea bolii la om
În mod normal, transmiterea gripei aviare de la păsările infectate la oameni este foarte rar întâlnită, însă în luna septembrie a anului trecut, autoritățile din Spania au confirmat un caz de A(H5N1) la un angajat al unei ferme de păsări. Țara a raportat anul trecut 79 de focare la păsările sălbatice și 37 în fermele de păsări.
Gripa aviară se poate transmite la om prin contact direct cu păsările infectate și are simptomatologie asemănătoare cu cea a unei gripe severe, cu debut brusc, uneori chiar brutal, febră ridicată (38 – 39 – 40°C și frisoane); stare generală alterată; tuse seacă, dispnee, dureri în gât, rinoree, vomă, diaree iar în cazurile grave, pneumonie virală.
(Ioana Ardeleanu)
