Ştiri locale

DSVSA Covasna intensifică controalele în perioada sărbătorilor de iarnă

Direcția Sanitar Veterinară (DSVSA) Covasna a intensificat controalele pentru prevenirea apariţiei toxiinfecţiilor alimentare şi a răspândirii pestei porcine africane în perioada sărbătorilor de iarnă.

Până în data de 24 decembrie, dar și în perioada 28 decembrie – 7 ianuarie, toţi medicii veterinari din județ vor verifica abatoarele, unităţile de tranşare a cărnii, procesare şi depozitare a alimentelor de origine animală, precum şi carmangeriile, măcelăriile, magazinele alimentare din pieţe, pizzeriile, cantinele, unităţile de catering, cafenelele, pensiunile, dar și restaurantele care fac livrări în sistem de comandă, take-away, sau drive-in.

Publicitate

Vizate sunt și cofetăriile, patiseriile, hiper și supermarketurile din județ, dar și magazinele și depozite alimentare, potrivit unui comunicat al instituției.

„Sunt necesare măsuri specifice şi intensificarea controalelor sanitare veterinare în vederea verificării condiţiilor de igienă în care sunt produse, depozitate, transportate şi valorificate carnea de porc şi alte alimente de origine animală ori nonanimală, destinate consumului uman. În acest sens, (…) va fi asigurată permanenţa inclusiv în zilele de sâmbătă şi duminică, va fi afişat programul de lucru, numele medicului veterinar responsabil şi numărul de telefon la care consumatorii pot sesiza orice aspect privind nerespectarea normelor sanitare veterinare. De asemenea, la nivelul DSVSA Covasna şi al circumscripţiilor sanitare veterinare vor fi afişate locaţiile şi informaţii utile consumatorilor în care poate fi efectuat examenul pentru identificarea Trichinella spp. din carnea de porc”, a transmis directorul executiv al insituției, dr. Sikó Barabási Sándor.  

Cei care pun în pericol consumatorii riscă suspendarea activității

Consumatorilor li se recomandă să se aprovizioneze cu carne de porc doar din unităţile autorizate și înregistrate sanitar veterinar, iar în scopul asigurării protecţiei acestora, DSVSA Covasna va solicita sprijinul primăriilor, Consiliului Județean, ANAF, ANPC, Poliției, Jandarmeriei și altor autorități competente.   

„În cazul în care cu ocazia controalelor se constată că nu sunt respectate condiţiile sanitare veterinare de funcţionare, inclusiv prevederile HG nr. 967/2020 (sau alte dispoziţii legale pentru prevenirea difuzării COVID -19), DSVSA va aplica măsura suspendării activităţii până la remedierea tuturor deficienţelor”, transmite conducerea DSVSA Covasna.

În ceea ce privește prevenirea răspândirii pestei porcine, și în perioada următoare se va monitoriza comerţul cu carne şi produse din carne de porc, și vor fi intensificate controalele pe întregul traseu al porcinelor vii destinate sacrificării, pornind de la ferme și exploataţii și până la abatoarele autorizate sanitar veterinar.

Inspectorii DSVSA vor verifica, printre altele, igiena şi dezinfecţia mijloacelor auto pentru transportul loturilor vii, dar și documentele sanitare, privind lanţul alimentar, formularele de mişcare, registrul transportatorului și avizele interjudeţene, care trebuie să ateste originea loturilor de porci vii, rutele de deplasare prestabilite, examinarea clinică şi testarea prin examen de laborator înainte de livrarea la abator a porcilor proveniţi din exploataţii comerciale.

„Vor fi constituite echipe de control, care în colaborare cu reprezentanţii IPJ vor efectua controale oficiale în trafic având drept scop verificarea modului de respectare a cerinţelor legislaţiei Uniunii Europene aplicabile comerţului cu porcine vii, precum și a măsurilor privind restricţionarea mişcărilor de porci vii, ca urmare a apariţiei si evoluţiei unor focare de pestă porcină (…) Vor fi verificate mijloacele auto proprietate personală, privind mişcarea porcinelor vii provenite din gospodăriile populaţiei situate în zonele afectate de pestă, precum şi a cărnii proaspete de porc, a cărnii tocate, preparate și a produselor din carne de porc destinate consumului propriu provenite de la porcii vii din exploataţiile non-profesionale din zonele aflate sub restricţii ca urmare a evoluţiei unor focare”, se arată în comunicatul DSVSA Covasna.

În ceea ce privește sacrificarea porcilor, conducerea instituției subliniază că aceasta poate fi realizată doar în unităţile de abatorizare autorizate sanitar veterinar, a căror listă se regăsește pe site-ul ANSVSA.

„Carnea rezultată în urma sacrificărilor tradiţionale în gospodăriile populaţiei cu ocazia sărbătorior de iarnă este destinată consumului familial, fiind interzisă comercializarea cărnii acesteia şi a produselor din carne rezultate din aceasta (…) În cazul cărnii de porc, suplimentar faţă de verificările care vor fi efectuate cu ocazia controalelor, se vor avea în vedere şi respectarea temperaturilor pe timpul transportului (în stare refrigerată sau congelată), inclusiv modul de marcare şi etichetare a acesteia; condiţiile de depozitare şi comercializare a cărnii  (…) Este interzisă depozitarea şi comercializarea în spaţii improvizate, în care nu este asigurată o temperatură adecvată şi o stare de igienă corespunzătoare”, transmite DSVSA Covasna.

Măsuri și pentru producătorii și comercianții de carne de pasăre, pește, ouă, lapte și brânzeturi

Nu vor scăpa de controale nici fermele şi centrele de ambalare, sau producătorii şi comercianţii de ouă și carne de pasăre, pește, brânzeturi și lactate, cărora li se aplică aceleași reguli stricte privind transportul, depozitarea, comercializarea și marcarea produselor.

„Vor fi organizate controale oficiale la nivelul depozitelor de destinaţie pentru carne de pasăre şi ouă, în scopul verificării modului de respectare, de către operatorii din sectorul alimentar, a condiţiilor sanitar veterinare referitoare la comercializarea cărnii de pasăre şi a ouălor provenite din comerţ intracomunitar şi/sau din ţări terţe. Comercializarea laptelui şi a brânzeturilor în pieţele agroalimentare, amenajate, de către producătorii agricoli, se realizează în baza documentelor de înregistrare sanitară veterinară, eliberate de către DSVSA Covasna (…) Micii producători care vând direct lapte crud către consumatorul final în pieţe trebuie să deţină fişe care să ateste starea de sănătate a animalelor de la care a fost obţinut laptele, completate de către medicii veterinari din localităţile de origine (…) Comercializarea directă către consumatorul final a brânzeturilor obţinute de micii producători se va face numai în ambalaje de desfacere corespunzătoare, de unică folosinţă, sau alte tipuri de recipiente curăţate şi igienizate corespunzător”, subliniază reprezentanții DSV Covasna.

Lista și numerele de telefon ale circumscripțiilor care realizează examene trichineloscopice poate fi accesată pe site-ul DSVSA Covasna.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
banner we radio