
Dr. Lucia Șereș: „Părinţii trebuie să fie responsabili. Ei sunt primul filtru”
Cu doar câteva zile rămase până la începerea noului an școlar, președintele Asociației Medicilor de Familie din judeţul Covasna, dr. Lucia Șereș, face apel la responsabilitatea părinților și spune că aceștia trebuie să conștientizeze importanța izolării la domiciliu și netrimiterea în colectivitate a copiilor care au cele mai mici semne de boală infecto-contagioasă.
Medicul spune că regulile impuse pentru începerea noului an școlar, deși „clare și foarte bune”, reprezintă o provocare și vor fi greu de respectat în totalitate.
„Regulile sunt foarte clare dar nu ştiu dacă se vor putea respecta toate pentru că intervine factorul uman: copiii, şi nu sunt atâtea cadre didactice ca să ţină fiecare copil în parte de mână. (…) Părinţii trebuie să fie responsabili şi să nu îi ducă sub nicio formă pe copii la şcoală când sunt bolnavi. Dacă până acum se mai accepta copilul la școală chiar dacă strănuta, tuşea, îi curgea nasul, chiar şi la grădiniţă îi mai duceau părinții pentru că nu aveau cu cine să îi lase acasă, anul acesta având pandemie la orice semn de boală copilul trebuie să stea acasă. Nu înseamnă că acel copil este foarte bolnav dar nu trebuie să îi expunem pe restul, trebuie observat copilul acasă. Nu trebuie niciun fel de tratament, ci părinții trebuie să ia legătura telefonică cu medicul de familie care îi va sfătui (…) Primul filtru este părintele, acasă, iar în fiecare şcoală este asigurată asistenţa prin medicii şcolari sau prin asistenţii medicali. Triajul va fi făcut la intrarea în şcoală sau la prima oră de clasă”, a spus dr. Lucia Șereș într-un interviu la We Radio.
„Sistemul de telemedicină funcționează! Rugăm părinții să nu aglomereze UPU și Serviciul de Ambulanță”
Aceasta subliniază că părinții nu trebuie să apeleze la serviciile de Urgență pentru orice simptom ușor al copilului, cum ar fi febra, strănutul sau tusea, ci să solicite sfatul medicului de familie. Ulterior, dacă starea de sănătate nu se îmbunătățește, medicul poate recomanda fie alt tratament, fie testarea copilului.
„Recomand părinților să fie foarte atenți la simptome, să ia legătura cu medicul de familie și să arate exact ce are copilul. Funcționează în continuare sistemul de telemedicină, în primul rând trebuie să vorbim la telefon, și în funcție de simptomele copilului, după câteva zile de tratament simptomatic, dacă starea de sănătate se agravează, medicul de familie decide dacă este nevoie să se testeze, sau să fie chemat la cabinet pentru consultație și un tratament mai agresiv. Sub nicio formă să nu ia antibiotic! Rugăm părinții să nu aglomereze UPU, Serviciul de Ambulanță, și nici cabinetele medicilor de familie, dacă nu este nevoie”, a mai spus dr. Lucia Sereș.
Noul an școlar începe luni, școlile urmând să funcționeze în baza celor trei scenarii: verde, galben și roșu, în funcție de media cazurilor de COVID-19 / 1.000 de locuitori în ultimele 14 zile.
(Ioana Ardeleanu)