Ştiri locale

Dr. Andy Rosin: „Avem nevoie de o rezervă națională de sânge”

Directorul Centrului Judeţean de Transfuzie Sanguină Covasna, dr. Andy Rosin, a declarat, luni, că România are nevoie de o rezervă naţională de sânge pentru situaţii de urgenţă extremă, cum ar fi catastrofe majore.

În opinia sa, cel mai potrivit loc, din punct de vedere strategic, pentru înfiinţarea unui centru care să depoziteze rezerva naţională de sânge ar fi în centrul ţării.

“Asta propun eu de foarte mulţi ani (…) Trăim într-o ţară cu o donare care nu asigură autosuficienţă de sută la sută şi într-o ţară cu rism seismic foarte mare (…) Eu am propus judeţul Covasna pentru că e în mijlocul ţării şi nu poţi prevedea unde va avea loc un cutremur. Poate avea loc, foarte probabil, în Vrancea, dar şi în altă parte, pentru că am văzut că au fost şi în Banat cutremure destul de zdravene (…) Nu numai Bucureştiul ar putea fi afectat de un potenţial cutremur major, sunt şi alte zone (…) De aici se poate merge cu elicoptere, toate spitalele mari au heliport, şi pot descărca sânge acolo unde trebuie (…) De aici avem acces foarte rapid peste tot în ţară (…), iar în apropiere avem şi baza de la Ghimbav care poate să mobilizeze elicoptere în scopul acesta. Deci, din punct de vedere strategic, eu cred că noi suntem cel mai bine amplasaţi. În al treilea rând, sângele din rezerva naţională nu mai este pus la frigider (…) la 2 până la 6 grade Celsius, ci e pus la minus 180 de grade, în azot lichid, şi nu ştiu dacă mai sunt colegi în România, ei spun că nu, care să ştie să congeleze sângele. Eu am mai făcut treaba asta (…) în străinătate şi am o idee despre cum se face’, a declarat directorul Centrului de Transfuzie Sanguină Covasna, în cadrul unei conferinţe de presă.

Publicitate

Dr. Andy Rosin a lansat ideea înfiinţării acestui centru în anul 2010, când estima că rezerva naţională ar trebui să stocheze între 5000 şi 10.000 de pungi de sânge, disponibile în orice moment.

(Agerpres)

Publicitate
Publicitate
banner we radio