Două TIR-uri s-au ciocnit în sensul giratoriu de la Reci

Două TIR-uri s-au ciocnit miercuri în jurul prânzului la intersecţia dintre DN11 cu DN13E, în apropiere de Reci, după ce unul dintre şoferi nu a acordat prioritate de trecere unui autotren cu remorcă, care se afla deja în sensul giratoriu, intrând în coliziune cu acesta.

Un echipaj de pompieri a fost solicitat să intervină la faţa locului pentru prevenirea și stingerea incendiilor, iar unul dintre TIR-uri a rămas blocat în sensul giratoriu, astfel că circulaţia în zonă se desfăşoară dirijat.

„Este vorba despre o tamponare între două autocamioan. Şoferul unuia dintre ele, care conducea pe direcţia Târgu Secuiesc – Braşov, a intrat în sensul giratoriu fără să acorde prioritate unui autotren cu remorcă deja intrat în sensul giratoriu şi l-a acroşat. Nu au fost victime. Circulaţia este dirijată, până la reuşirea degajării drumului pentru că unul dintre autocamioane a rămas cu roţile înfrânate şi blochează sensul giratoriu”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Covasna, subinspector Radu Stroe.

Purtătorul de cuvânt al ISU Covasna, slt. Marius Tolvaj, a precizat că două persoane  au fost asistate medical, însă nu au necesitat transport la spital.

(Ioana Ardeleanu)

Distribuie, să afle şi alţii
Publicitate
Publicitate