Ştiri locale

Două premiere în deschiderea stagiunii Teatrului „Andrei Mureşanu” din Sfântu Gheorghe

Teatrul „Andrei Mureşanu” (TAM) din Sfântu Gheorghe a programat două premiere în deschiderea noii stagiuni care va începe pe 1 septembrie – „Hotel Miramare”, o coproducţie româno-italiană şi „Despre oameni şi cartofi”, un spectacol inspirat dintr-o poveste reală, semnat de regizorul Radu Afrim.

Directoarea instituţiei, Anna Maria Popa, a precizat că „prima zi de toamnă coincide cu data primei premiere a acestei stagiuni”, anume „Hotel Miramar” în regia lui Riccardo Rombi, spectacol care va fi prezentat apoi în mai multe oraşe din ţară, iar anul viitor şi în Italia.

„Este un spectacol care a câştigat finanţare de la Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN) pentru producţie şi pentru un turneu în zece oraşe din ţară”, a declarat Anna Maria Popa.

Potrivit programului, acesta va fi jucat în perioada 16-28 septembrie la Braşov, Covasna, Târgu Mureş, Cluj, Târgu Secuiesc, Bucureşti, Galaţi şi Brăila.

În 11-12 septembrie este programată premiera spectacolului documentar „Despre oameni şi cartofi” în regia lui Radu Afrim, al cărui scenariu a fost inspirat dintr-o tragedie petrecută în 2012 în judeţul Covasna.

„Este un spectacol extrem de special în repertoriul nostru, se inspiră din realitatea oraşului, fiind bazat pe testimonialele familiilor celor nouă victime care au decedat în urma unui accident de tren, surprinse pe calea ferată când se întorceau de la strâns de cartofi. Este un spectacol extraordinar de emoţionat, un spectacol poetic, cu o atmosferă, o candoare, o tristeţe şi o poezie aparte, pe care nu trebuie să îl rataţi”, a mai spus Anna Maria Popa.

A treia ediţie D-BUTAN-T

În luna octombrie, TAM va organiza cea de-a treia ediţie a festivalului naţional D-BUTAN-T, dedicată scenografilor debutanţi, după care vor începe repetiţiile pentru un spectacol dedicat Centenarului şi Zilei Naţionale a României, precum şi pentru alte trei premiere semnate de regizorii Horia Suru, Catinca Drăgănescu şi Nagy Botond, câştigătorul de anul trecut al festivalului D-BUTAN-T de la Sfântu Gheorghe.

Anna Maria Popa a menţionat, totodată, că stagiunea recent încheiată a fost „foarte reuşită”, în cadrul acesteia fiind prezentate şapte premiere, printre care musicalul „Leul RA”, „O noapte furtunoasă”, „Zbor deasupra unui cuib de cuci”, „Organisme  modificate genetic” şi „Dreptul la muncă”, dar şi mai multe spectacole din stagiunile anterioare care s-au bucurat de succes.

„Am avut o stagiune foarte reuşită, avem un repertoriu solid şi treaba aceasta o demonstrează inclusiv festivalurile la care suntem invitaţi şi la care participăm nu cu unul sau două spectacole, aşa numite ‘vârfuri de lance’ ale repertoriului nostru, ci avem foarte multe spectacole care, fiecare în parte, sunt invitate la o anumită categorie sau la un festival cu un anume profil. “O noapte furtunoasă” a fost invitat la foarte multe festivaluri de comedie şi în continuare va rămâne în stagiunea următoare, ‘Jurnal de România’ a mers în foarte multe deplasări în ţară şi străinătate. La fel, musicalul ‘Leul RA’, care a avut şi un turneu şi care este un spectacol pe care publicul ni-l cere în continuare, deci va rămâne şi în stagiunea următoare. ‘Orb de mină’ este unul dintre cele mai bine vândute spectacole, care s-a jucat numai cu sala plină. În decembrie anul trecut am avut premiera spectacolului ‘Fereastra secretă’, iar ultima premieră a stagiunii trecute a fost ‘Zbor deasupra unui cuib de cuci’, un spectacol extraordinar, un spectacol cu o energie care se transmite şi publicului”, a adăugat directoarea TAM, potrivit căreia, ultimul spectacol precizat va putea fi prezentat pe 14 septembrie la Timişoara.

(Agerpres)