Ştiri locale

Două posturi vacante la Biroul de Evidenţă a Populaţiei din Sfântu Gheorghe

Biroul de Evidenţă a Populaţiei din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe anunţă concurs de recrutare pentru ocuparea a două posturi vacante. Condiţiile obligatorii pentru ocuparea postului de consilier, grad profesional asistent, sunt studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv o vechime de minimum 1 an în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, iar pentru referent, grad profesional superior, studii liceale şi o vechime de minimum 9 ani.

Principala activitate a Biroului de Evidenţă a Populaţiei este de a înregistra şi a soluţiona toate problemele legate de acte de identitate, prin urmare, persoanele care vor ocupa posturile vacante vor îndeplini în principal funcţii de primire şi servire a clienţilor. În acest sens, Biroul aşteaptă candidaţi cu abilităţi bune de comunicare, prietenoşi şi răbdători, care oferă cu plăcere ajutor locuitorilor în vederea soluţionării problemelor cu privire la cărţile de identitate.

Publicitate

Înscrierea la concurs se poate realiza până la data de 26 octombrie, la sediul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe, Departamentul Resurse Umane (telefon: 0267-316957/126).

Pentru mai multe informaţii, bibliografie necesară şi lista documentelor necesare înscrierii accesaţi pagina Primăriei AICI.

Vă dorim succes în aplicare!

(Biroul de Imagine al Primăriei Sfântu Gheorghe)

Publicitate
banner we radio