Două medalii de aur şi una de argint pentru Sepsi-SIC la Campionatul Național de lupte libere
Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe a obţinut trei medalii la Campionatul Național de lupte libere care a avut loc în weekend la Reşiţa. Incze Kriszta și Cătălina Axente sunt campioane naţionale, în timp ce Maria Cioclea a câştigat medalia de argint.
“Luptătoarele noastre au încheiat cu trei medalii Campionatul Național de seniori, care a avut loc la Reșița, de vineri până duminică. Incze Kriszta (65 kg) și Cătălina Axente (76 kg) au învins toți adversarii și s-au ales cu medalii de aur, în timp ce Maria Cioclea (50 kg) a câștigat o medalie de argint. Sepsi-SIC, condusă de Árpád Mátéfi, a încheiat pe locul secund în clasamentul pe echipe”, este anunţul făcut de club pe pagina oficială de Facebook.