
Două dintre cercurile Palatului Copiilor Sfântu Gheorghe, suspendate după ce profesorii și-au dat demisia
Două dintre cercurile Palatului Copiilor Sfântu Gheorghe, respectiv cel de dans contemporan și cel de dans popular, sunt suspendate începând cu data de 23 septembrie, după ce profesorii coordonatori și-au dat demisia în urma unor neînțelegeri cu conducerea instituției. Într-o postare Facebook, directorul Palatului Copiilor, Kerekes Jenő, a transmis că plecarea celor doi coordonatori a fost, cel mai probabil, influențată de acțiunile sau deciziile pe care acesta le-a luat din funcția de conducere pe care o deține.
Acesta a transmis că își asumă pe deplin responsabilitatea pentru această situație și „regretă disconfortul creat”, precizând, totodată, că instituția pe care o conduce caută soluții pentru a asigura continuitatea activităților de dans.
„Începând de luni, 23 septembrie 2024, activitățile cercurilor de dans contemporan și dans popular de la Palatul Copiilor Sfântu Gheorghe, coordonate de doamna Kocsis Lilla și domnul Kocsis Hunor, vor fi suspendate. Această decizie a fost luată în urma plecării celor doi din instituție, o plecare care, cel mai probabil, a fost influențată de acțiunile sau deciziile mele, în calitate de director al Palatului Copiilor. Îmi asum pe deplin responsabilitatea pentru această situație și regret disconfortul creat. Înțeleg impactul pe care această schimbare îl are asupra copiilor și părinților. În prezent, lucrăm pentru a găsi o soluție adecvată care să asigure continuitatea activităților de dans și vom reveni cu detalii în cel mai scurt timp posibil. Mulțumim pentru activitatea depusă și vă dorim succes în continuare!”, a transmis Kerekes Jenő.
Oferta Palatului Copiilor pentru acest an școlar cuprinde cursuri de dans modern, dans popular, muzică uşoară, protecţia mediului și orientare turistică, aeromodelism, karting, electronică, jocuri pe calculator/informatică, foto/video, cultură și civilizație engleză, atelierul fanteziei, tenis de masă, schi, înot, etnografie/lucru manual, ecoturism, pictură pe lemn, şah, ziaristică și animație/oratorie/informatică, iar participarea este gratuită.
La fel ca în anii precedenți, pe lângă cele de la Sfântu Gheorghe, sunt programate cercuri atât la Târgu Secuiesc, Întorsura Buzăului, Covasna și Baraolt, cele mai populare fiind cele de dansuri.
La Sfântu Gheorghe, cele mai căutate în fiecare an sunt cercul de dansul modern și cele de schi și înot.
(Ioana Ardeleanu)