Ştiri locale

Două coroane de Advent amplasate în municipiul Sfântu Gheorghe, în aşteptarea Crăciunului

Autorităţile locale din Sfântu Gheorghe au hotărât să decoreze oraşul cu două coroane de Advent în cinstea apropierii Crăciunului, pe care le vor amplasa în centrul municipiului şi în zona Gării.

Potrivit reprezentanţilor Primăriei, coroanele vor fi albe şi vor fi împodobite cu decoraţiuni realizate de designeri locali, precum şi cu câte patru lumânări fiecare, simbolizând săptămânile rămase până la Crăciun.

„Tradiţia pregătirilor pentru sărbătorile de Crăciun începe în fiecare an la Sfântu Gheorghe prin aprinderea primei lumânări din coroana de Advent. Astfel, pentru a zecea oară, în acest an realizăm o coroană uriaşă de Advent în Piaţa Centrală a oraşului nostru, iar prima lumânare va fi aprinsă într-un spectacol festiv duminică, 1 decembrie, de la ora 19,30. (…) În acest an, municipalitatea va reînfiinţa o coroană de Advent şi în cartierul Gării, în sensul giratoriu, în speranţa că locuitorii vor simţi momentele speciale de apropiere a Sărbătorilor. Întrucât cel mai apreciat design al coroanei de Advent din ultimii ani de către locuitorii oraşului a fost cea construită în jurul temei Oraşului Alb, anul acesta am decorat ambele coroane în acest spirit. În mod tradiţional, ambele coroane sunt realizate şi montate de colegii de la Grădinăria oraşului, iar decoraţiunile sunt realizate de designeri locali”, menţionează organizatorii pe pagina de socializare.

Conform tradiţiei, la ceremonie vor participa mai multe coruri de copii şi solişti locali care vor interpreta colinde şi muzică religioasă, iar, după binecuvântarea preoţilor, primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, va aprinde prima lumânare de pe coroana de Advent din centrul oraşului.

„Toată lumea este binevenită şi întâmpinată cu ceai fierbinte, iar copiii cu turtă dulce. Îi sfătuim pe locuitorii oraşului să aducă cu ei lumânări pe care le vor duce la casele lor cu o flacără sfântă. În caz de nevoie, organizatorii vor distribui lumânări la faţa locului”, precizează reprezentanţii Primăriei.

Celelalte lumânări vor fi aprinse succesiv în următoarele duminici rămase până la Crăciun.

Pentru catolici şi protestanţi, Adventul are aceeaşi semnificaţie cu Postul Crăciunului pentru creştinii ortodocşi, iar ceremonia din centrul oraşului atrage în fiecare an câteva mii de localnici.

(Agerpres)

banner we radio