Două concerte şi două focuri de artificii în programul Revelionului stradal din Sfântu Gheorghe
La trecerea dintre ani, locuitorii din Sfântu Gheorghe care vor alege să petreacă Revelionul în aer liber, în Piața Centrală din municipiu, vor putea urmări concertele artiștilor Nicola și Nagy Feró és a Beatrice, iar organizatorii au pregătit, conform tradiției, două focuri de artificii – primul după ora Bucureştiului, iar cel de-al doilea după ora Europei Centrale.
„Ai deja planuri pentru Revelion? Te așteptăm la o petrecere spectaculoasă, în Piața Centrală din Sfântu Gheorghe, unde cu siguranță te așteaptă experiențe de neuitat! Lasă grijile acasă și sărbătorește Anul Nou alături de noi!”, transmit reprezentanții Casei de Cultură „Kónya Ádám”, organizatorii programelor de Crăciun și Revelion.
Nicola, cunoscută cel mai bine pentru hiturile: „Dincolo de noapte e zi”, „Iarna”, sau „De mă vei chema”, va deschide petrecerea dintre ani. Artista, care a reprezentat România la Eurovision în 2003 cu piesa „Don’t break my heart”, va urca pe scena din Piața Centrală la ora 23:15, iar concertul va fi urmat de primul foc de artificii, la miezul nopții.
Programul va continua cu concertul trupei maghiare rock „Nagy Feró és a Beatrice”, care va începe la ora 00:05, urmat de cel de-al doilea foc de artificii, la ora 1:00.
Seria programelor dedicate sărbătorilor de iarnă va începe oficial sâmbătă, 16 decembrie, odată cu deschiderea Târgului de Crăciun la care în acest an vor participa 80 de producători locali, comercianţi şi artizani (Detalii AICI). Târgul de Crăciun se va încheia în data de 23 decembrie.
(Ioana Ardeleanu)