Ministerul Afacerilor Interne a continuat anul trecut programul de înnoire și completare a parcului auto aparținând Poliției Române, dar și de dotare a polițiștilor cu mijloace de intervenție și protecție.
Astfel, în 2020, Inspectoratul de Poliție Județean Covasna a recepționat în total 94 de autospeciale de poliție noi, dotate cu sisteme acustice și vizuale de avertizare, dar și alte dispozitive care asigură condiții optime pentru îndeplinirea misiunilor, acestea fiind inscripţionate diferit faţă de vechile modele, în culori galben-albastru.
Primul lot, de 10 autospeciale, a intrat în dotarea Inspectoratului la mijlocul lunii iulie.
Totodată, au fost recepționate un număr de 298 de pistoale Beretta de ultimă generaţie, precum și 112 veste cu plăci antiglonț, 194 de maiouri antiînjunghiere și 45 de echipamente antiglonț (vestă+cască), potrivit unui comunicat al instituției.
(Ioana Ardeleanu)



