Info Trafic, Ştiri locale

Doi minori din judeţul Covasna, prinşi la volan, unul chiar cu tatăl alături

În data de 4 mai, ora 19:00, poliţiştii aflaţi în serviciu pe raza comunei Vâlcele au oprit pentru control un autoturism care circula pe D.C. 33 A. La volanul autovehiculului se afla o tânără în vârstă de 16 ani care nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie, împreună cu ea fiind şi tatăl acesteia, care i-a încredințat autoturismul minorei în vederea conducerii pe drumurile publice.

În cauză cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și încredințarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere pe drumurile publice unei persoane care nu posedă permis de conducere.

Publicitate

* * *

În noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora 00:10, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier al Poliției mun. Sf. Gheorghe, în timpul executării serviciului de patrulare pe bld. Gen. Grigore Bălan din Sf. Gheorghe, au executat semnale de oprire prin punerea în funcțiune a dispozitivelor autospecialei de serviciu, pentru a controla un autoturism care circula în zonă. Conducătorul auto nu a oprit, continuându-și deplasarea, iar la momentul efectuării unui viraj la dreapta a lovit o bordură și un gard.

Şoferul în cauză a fost identificat ca fiind un minor în vârstă de 17 ani, care nu deţinea permis de conducere pentru nicio categorie. Autoturismul condus avea montate plăcuțe de înmatriculare cu număr provizoriu, care era expirat din 25.04.2018, autoturismul nefiind înmatriculat.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere și conducerea pe drumul public a unui autovehicul neînmatriculat.

* * *

La data de 05.05.2018, ora 00:55, echipajul de poliție aflat în serviciu pe raza mun. Tg. Secuiesc a observat un autoturism care circula pe Str. Petofi Sandor, având un mers sinuos, fiind un real pericol pentru ceilalți participanți la trafic, motiv pentru care s-a trecut la efectuarea semnalului regulamentar pentru oprire folosind sistemul luminos al autospecialei din dotare.

Conducătorul autovehiculului, un bărbat în vârstă de 43 ani se afla într-o stare vizibilă de ebrietate și prin vorbire emana halenă alcoolică, drept pentru care s-a procedat la testarea cu aparatul alcooltest, acesta indicând o alcoolemie de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat. Şoferul în cauză a fost condus la Spitalul Municipal Tg. Secuiesc pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei unde în prezența medicului de gardă a refuzat recoltarea de probe biologice.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuzul conducătorului unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de a se supune prelevării de monstre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei.

* * *

În data de 06.05.2018, ora 00:30, Poliția mun. Sf. Gheorghe, a fost sesizată despre producerea unui accident rutier la intersecția str. Cânepei cu str. Bartalis Ferenc.

Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au găsit un autoturism răsturnat în intersecţie, al cărui conducător părăsise locul accidentului. În urma investigațiilor efectuate, în jurul orelor 01:00, au fost identificați un minor în vârstă de 17 ani, şi un tânăr în vârstă de 22 ani, care prezentau vătămări specifice unui accident rutier. Aceștia au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,94 mg/l pentru tânărul de 22 ani și 0,32 mg/l pentru cealaltă persoană. Cei doi au fost conduși la Spitalul Jud. Sf. Gheorghe, secția U.P.U., unde li s-a recoltat câte o probă biologică de sânge, totodată fiind diagnosticați ca răniți ușor în urma accidentului.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate a reieşit că persoanele în cauză nu dețin de permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar numărul de înmatriculare al autoturismului era expirat din data de 17.01.2018, acesta nefiind înmatriculat.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă; părăsirea locului accidentului; conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere; conducerea pe drumul public a unui autovehicul neînmatriculat și conducerea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii unui permis de conducere , de către o persoană care o îmbibație alcoolică în sânge de peste 0,80 mg/l.

* * *

La data de 05.05.2018, ora 18:00, poliţiştii de la posturile comunale Reci și Boroșneu Mare, aflaţi în exercitarea serviciului de patrulare intercomunală și control trafic pe raza satului Saciova, DC 25, au oprit pentru control un moped care circula din direcția Saciova spre Aninoasa.

Mopedul era condus de un tânăr de 20 ani, vehiculul fiind înmatriculat cu o plăcuță cu nr. de înregistrare eliberat de către Primăria comunei Reci.

În urma verificărilor în bazele de date a rezultat faptul că tânărul în cauză nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar mopedul nu figurează ca fiind înmatriculat sau înregistrat, numărul de înregistrare aparținând unui vehicul cu tracțiune animală fiind montat pe moped pentru a nu atrage atenția.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere; punerea în circulație sau conducerea unui vehicul având montate numere false de înmatriculare sau înregistrare și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

* * *

În data de 06.05.2018, în jurul orelor 15:30 poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Sf. Gheorghe au fost sesizaţi că în curtea staţionează Spitalului Judeţean de Urgenţă  neregulamentar un autoturism.

În jurul orelor 16:00 autoturismul în cauză s-a pus în mişcare cu intenţia de ieşi din curtea spitalului, dar în zona barierei punctului de acces control, conducătorul acestuia a observat autospeciala de poliţie, a întors şi a revenit în curtea spitalului, fiind urmărit de echipajul de poliţie rutieră. În momentul când nu şi-a mai putut continua deplasarea conducătorul autoturismului a sărit din vehicul încercând să fugă, moment în care a fost imobilizat şi încătuşat, întrucât a avut un comportament recalcitrant.

În urma verificărilor efectuate s-a constatat că şoferul autoturismului nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, de asemenea numărul de înmatriculare provizoriu era expirat.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvărşirii infracţiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 335 alin. 1 din Codul Penal şi conducerea unui autovehicul neînmatriculat faptă prevăzută şi pedepsită de art. 334 alin. 1 din Codul Penal.

* * *

Pentru a evita implicarea în accidente rutiere, polițiștii transmit câteva recomandări șoferilor: manifestați prudență atunci circulați pe drumurile publice și nu călcați prea mult pe pedala de accelerație. Astfel, luați întotdeauna în calcul posibilitatea ivirii unui pericol neprevăzut și circulați cu viteză redusă pentru a putea evita o tragedie, dar și pentru a evita derapajul în curbele periculoase.

Nu vă urcați la volan după ce ați consumat băuturi alcoolice. Conducerea sub influența băuturilor alcoolice este una dintre cauzele producerii accidentelor de circulație!

Consumând alcool sau alte substanțe psihoactive, vă puneți în pericol propria persoană, pe ceilalți participanți la trafic, totodată riscați să fiți tras la răspundere contravențională, penală și, după caz, la plata unor despăgubiri civile.

(IPJ Covasna)

 

Publicitate
Publicitate
Publicitate
banner we radio