Info Trafic, Ştiri locale

Doi copii loviţi pe trecerile de pietoni în Sfântu Gheorghe

Două accidente ușoare au avut loc miercuri, 22 februarie 2017, în jurul orei 08:00, în municipiul Sfântu Gheorghe.

În primul caz, un bărbat de 49 de ani aflat la volanul unui autoturism care se deplasa pe strada Gen. Grigore Bălan a lovit un tânăr în vârstă de 16 ani care se angajase în traversarea regulamentară a drumului, prin loc marcat și semnalizat corespunzător.

Un accident identic s-a petrecut și pe strada Gábor Áron, unde șoferul unui autoturism, un bărbat de 52 de ani, a lovit un minor de 10 ani care traversa strada regulamentar.

În urma acestor evenimente pietonii au fost răniți ușor, fiind transportați la spital, în ambele cazuri, de către șoferii care i-au accidentat. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Pentru a nu fi implicați în evenimente rutiere, polițiștii recomandă:

– Conduceți cu prudență, mai ales când traficul este aglomerat, iar în zona trecerilor pentru pietoni, circulați cu viteză redusă. Dacă observați pietoni pe trotuar care intenționează să traverseze, încetiniți pentru a le acorda prioritate;

– Pietonilor li se recomandă să traverseze strada numai după ce s-au asigurat temeinic de faptul că șoferii i-au observat și au înțeles intenția lor de a traversa.

(IPJ Covasna)

Publicitate
banner we radio