Ştiri, Ştiri locale

Doi bărbați din Vâlcele, atacați în propria locuință de trei localnici

La data de 27 decembrie 2018, în jurul orei 04:00, polițiștii au fost sesizați despre faptul că mai mulți indivizi ar fi pătruns fără drept în locuința unei persoane. Ajunși la fața locului, oamenii legii au identificat trei tineri, cu vârste cuprinse între 21 și 30 de ani, care au pătruns fără drept în locuința unui alt tânăr de 24 de ani, unde l-au agresat pe acesta din urmă și pe fratele său.

Totul ar fi pornit, se pare, în urma unui conflict spontan iscat anterior, pe stradă, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, cei trei făptași nefiind la primele fapte de acest gen. Ei fie au condamnări anterioare, fie sunt cercetați pentru fapte comise cu violență.

În urma probatoriului administrat în cauză polițiștii au dispus, vineri, măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore, iar cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violare de domiciliu și lovire sau alte violențe.

Publicitate
banner we radio