Ştiri locale

Doar două clase în online săptămâna asta în judeţul Covasna

Clasele a VI-a A de la Școala Gimnazială „Váradi József” din Sfântu Gheorghe și Liceul  „Kőrösi Csoma Sándor” Covasna au trecut săptămâna aceasta în online, după ce 6 elevi s-au îmbolnăvit de Covid-19 într-un interval de 7 zile.

Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Covasna a actualizat situația unităților de învățământ în care există clase cu activitatea didactică față în față suspendată (AICI), acestea fiind, în prezent, singurele clase din județ trecute în sistem online.

Publicitate

Săptămâna trecută, 59 de elevi şi preşcolari, 25 de cadre didactice, două cadre didactice auxiliare şi 4 cadre nedidactice au avut rezultate pozitive la testarea Covid-19, iar în evidența IȘJ Covasna vineri se aflau 69 cazuri active în rândul elevilor, 16 în rândul cadrelor didactice, 3 cazuri active în rândul cadrelor didactice auxiliare și 4 cazuri în rândul personalului nedidactic.

Vineri au fost testați pozitiv 3 elevi,  un cadru didactic și două cadre nedidactice.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
banner we radio