Dispensarul din Barcani va avea din iulie cabinet de ginecologie-endocrinologie
Dispensarul comunei Barcani va avea, de la 1 iulie, cabinet de ginecologie-endocrinologie, consultațiile endocrinologice urmând să fie realizate de medicul specialist Gliga Tudor, a transmis primarul Nicolae Pastor.
Anunțul a fost făcut într-o postare pe pagina de Facebook a edilului, împreună cu o serie de informații despre această ramură a medicinei și problemele glandei tiroide.
„Deoarece mulți dintre noi nu știm mare lucru despre ceea ce înseamnă endocrinologia, sau ce afecțiuni pot fi prevenite/tratate de către un medic specialist, o să las câteva detalii (…) Endocrinologia este ramura medicinei care se ocupă de tot ceea ce presupune sistemul hormonal și glandele care se ocupă de secreția acestor hormoni (inclusiv, dar nu numai, bine cunoscuta glandă tiroidă). Când să apelez la un medic endocrinolog? Când avem probleme cu glanda tiroidă. Aceste probleme pot fi de 3 feluri:
– glanda tiroidă produce prea puțini hormoni tiroidieni (hipotiroidism), caz în care ne simțim obosiți, avem probleme de concentrare și de memorie, ne deranjează tare senzația de frig, ne cade părul, pielea este uscată și crăpată, avem tendința de a lua în greutate, suntem constipați. În general nivelul nostru de energie este scăzut.
– glanda tiroidă produce prea mulți hormoni tiroidieni (hipertiroidism), caz în care suntem agitați, transpirăm des, tremurăm, simțim că ne bate inima prea tare (palpitații), avem probleme în a dormi, nu suportăm senzația de căldură, scădem în greutate deși mâncăm mult și avem poftă de mâncare
– avem noduli tiroidieni care se pot simți în zona gâtului atunci când aceștia au dimensiuni mari (de regulă sunt palpabili sau chiar vizibili cu ochiul liber; așa numita ”gușă”).
Alte detalii, cu siguranță le veți obține în cadrul cabinetului de ginecologie-endocrinologie “Ecogli Barcani” – a transmis primarul Nicolae Pastor.
În ultimii ani, autoritățile locale au derulat o serie de lucrări de reabilitare și modernizare a clădirii dispensarului „în regie proprie, cu costuri minime”, iar la finalul anului trecut Primăria a câștigat și o finanțare în valoare de 719.129 lei (cu TVA) prin Componenta 10 – Fondul Local, în cadrul Programului Național de Redresare și Reziliență.
În luna ianuarie, edilul a transmis că dacă totul va decurge bine, dispensarul va intra într-un proces mai amplu de modernizare în toamna acestui an.
(Ioana Ardeleanu)