Ştiri locale

Discuţie joi la Sfântu Gheorghe pe tema noului sistem de garanție-returnare

Antreprenorii și proprietarii magazinelor mici din județ sunt așteptați joi, începând cu ora 17:00, la Hotel & Restaurant Park Sfântu Gheorghe, unde va avea loc o adunare pe tema noului sistem de garanție-returnare (SGR), care va fi obligatoriu începând cu data de 30 noiembrie.

Până pe 28 februarie, toți producătorii și comercianții care pun în vânzare apă îmbuteliată, băuturi răcoritoare, bere, cidru, vin sau alte băuturi spirtoase, în ambalaje de unică folosință din plastic, sticlă sau metal, au obligația de a se înregistra în Sistemul RetuRO.

Deputatul covăsnean Miklós Zoltán a transmis că în cadrul forumului participanții vor putea primi răspunsuri din partea specialiștilor Ministerului Mediului.

„Organizăm un forum în cadrul căruia vom oferi informații utile cu privire la sistemul de garanție-returnare, recent introdus. Toate afacerile care produc sau distribuie produse îmbuteliate trebuie să se înregistreze în sistemul de garanție-returnare până la 28 februarie! Vă invităm să participați și să formulați întrebările dumneavoastră către specialiști Ministerului de Mediu!”, a transmis deputatul.

Sistemul de garanţie-returnare RetuRO este unul dintre cele mai importante proiecte de economie circulară din România și a fost creat de un consorţiu de trei acţionari privaţi, respectiv Asociaţia Berarii României pentru Mediu, Asociaţia Producătorilor de Băuturi Răcoritoare pentru Sustenabilitate şi Asociaţia Retailerilor pentru Mediu, dar şi un acţionar public – statul român, prin Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor.

Scopul sistemului este de a colecta din piață și de a introduce ambalajele într-o economie circulară, ajutând România să atingă țintele de colectare și reciclare stabilite la nivel european, care cer ca până în 2025 să se colecteze 77% din PET-urile puse pe piață, respectiv 90% până în 2029. Pe lângă PET-uri, sistemul ar trebui să ajute la atingerea și chiar depășirea noilor ținte de colectare și reciclare pentru restul tipurilor de materiale, respectiv 75% pentru sticlă și 60% aluminiu, începând cu anul 2030.

Comercianții au obligația de a amenaja puncte de returnare a ambalajelor în cadrul magazinelor, iar clienții vor plăti o garanţie de 50 de bani atunci când vor cumpăra o băutură îmbuteliată în ambalaje nereutilizabile. După golirea ambalajului, consumatorul va trebui să îl ducă la oricare dintre punctele de returnare amenajate în cadrul magazinelor, iar în schimb va primi înapoi valoarea garanţiei plătite iniţial, fără a fi condiţionat de prezentarea bonului fiscal. Pentru a fi identificate ușor, produsele care vor face parte din sistem vor fi marcate cu un logo specific.

Sistemul, unic la nivel național, a suferit mai multe amânări de-a lungul anilor. Prima lege pentru înființarea acestuia a fost adoptată în 2015, iar termenul inițial de punere în funcțiune a fost 1 ianuarie 2021.

Înregistrarea în baza de date a SGR se face pe site-ul www.returosgr.ro și se încheie pe 28 februarie 2023. Producătorii și comercianții care nu se vor înegistra până la data-limită riscă amenzi între 20.000 și 40.000 lei. Inițiatorii își propun ca din 2024 sistemul să fie funcțional pe întreg teritoriul României.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
banner we radio