Direcţia Silvică Covasna: Amenzi de peste 240 de mii lei pentru infracțiuni silvice
Direcția Silvică Covasna a desfășurat, în perioada ianuarie-noiembrie 2018, un număr de 749 de acțiuni, dintre care 152 cu sprijinul Inspectoratului de Poliție Județean Covasna.
În cadrul acțiunilor pentru verificarea circulației materialului lemnos și tăierilor ilegale de arbori, desfășurate la nivelul județului Covasna, au fost constatate 30 de infracțiuni silvice și 162 de contravenții, iar oamenii legii au aplicat amenzi în valoare totală de 240.500 de lei și au confiscat 163 mc. de material lemnos.
De asemenea, potrivit reprezentanților DS Covasna, la solicitarea organelor de poliție au fost efectuate două controale la instalațiile de debitat, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate două sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 7.000 lei și s-au confiscat în total 101 mc. material lemnos.
Amenzi de 9.000 de lei în cadrul Planului de acțiune „Scutul Pădurii”
Garda Forestieră și Garda de Mediu Covasna, în colaborare cu polițiștii covăsneni, au desfășurat în cadrul Planului de acțiune comun „Scutul Pădurii” un total de 114 controale privind circulația materialelor lemnoase pe drumurile publice, în fondul forestier și în piețe, târguri sau oboare.
În urma verificărilor, au fost constatate 6 contravenții, pentru care au fost aplicate amenzi în cuantum de 9.000 lei. De asemenea, oamenii legii au confiscat 4,29 mc material lemnos, din care 1,63 mc lemn de lucru, 0,78 mc cherestea și 1,88 mc lemn foc.
(Ioana Ardeleanu)