Ştiri locale

Demolarea fostului hotel Bodoc din Sfântu Gheorghe va fi marcată printr-un „super eveniment”

Demolarea fostului hotel Bodoc din Sfântu Gheorghe, în locul căruia autorităţile locale vor să construiască un centru multicultural şi de tineret, va fi marcată printr-un „super eveniment”, care va include, printre altele, un spectacol în aer liber, a anunţat primarul Antal Arpad.

Acesta a declarat că demolarea clădirii cu zece etaje aflată în centrul municipiului marchează, în mod simbolic, începerea unei noi epoci în viaţa oraşului.

Publicitate

„Ne luăm rămas bun de la hotelul Bodoc printr-un proiect exclusiv. Vom organiza anul acesta un super eveniment, l-am denumit ‘Bye-Bye Bodoc’, şi o să îl organizăm cu câteva zile înainte de momentul demolării hotelului. Considerăm că este un moment de cotitură, un moment important în viaţa oraşului (…) Considerăm că are o semnificaţie simbolică, marcând sfârşitul unei epoci şi începerea unei noi epoci în viaţa oraşului. Vom organiza un spectacol de teatru în aer liber şi pictură de lumini pe clădirea fostului hotel şi sperăm că vor participa în jur de două-trei mii de persoane la acest eveniment. Este o premieră şi, evident, vom anunţa ziua şi ora exactă când se va întâmpla acest lucru”, a declarat Antal Arpad, în cadrul unei conferinţe de presă.

Consiliul local Sfântu Gheorghe a achiziţionat hotelul Bodoc în anul 2014, cu suma de 745.000 de euro, de la omul de afaceri braşovean Ioan Neculaie, care îl cumpărase în 2003 împreună cu alte active ale fostei SC Turism şi Agrement “Oltul” scoase la privatizare.

În 2007, noul proprietar a început modernizarea hotelului, dar lucrările au fost sistate la scurt timp, iar clădirea a rămas în paragină.

După cumpărare, autorităţile locale şi-au exprimat intenţia de a reabilita hotelul şi de a amenaja aici spaţii pentru birouri, o sală modernă de conferinţe, precum şi un centru wellness de patru stele, dar nu au avut resursele financiare necesare şi nici nu au găsit un partener privat interesat.

Drept urmare, au scos hotelul la licitaţie cu un milion de euro, însă nici după cea de-a patra licitaţie nu au reuşit să îl vândă, deşi au redus preţul până aproape de cel de achiziţie, iar în cele din urmă au decis să îl demoleze, pentru a construi în locul lui un centru multicultural şi de tineret, ce va avea, potrivit autorităţilor locale, o bibliotecă ultramodernă şi o sală de concerte unică în ţară.

(Agerpres)

Publicitate
banner we radio