Sport

Decizie UEFA: Rusia, descalificare cu suspendare de la EURO 2016 și amendă

UEFA a dat Rusiei o descalificare cu suspendare, pentru violenţele de la Marsilia, unde suporterii ruşi s-au bătut cu cei englezi. Potrivit agenţiei Interfax, dacă violenţele se vor repeta, suspendarea selecţionatei Rusiei va intra imediat în vigoare.

În acelaşi timp, UEFA a amendat naţionala Rusiei cu 150 de mii de euro. Decizia forului sportiv vine în ziua în care ţara gazdă a Euro 2016, Franţa, a anunţat că va expulza câteva zeci de suporteri ruşi, consideraţi o ameninţare la adresa ordinii publice.

Publicitate

29 de susţinători ai selecţionatei ruse au fost percheziţionaţi în timp ce se urcau într-un autocar cu destinaţia Lille, acolo unde Rusia joacă mâine partida cu Slovacia. O parte dintre ei au fost apoi duşi într-un centru de detenţie, după cum scrie pe Twitter liderul galeriei echipei ruse. El a postat pe site-ul de socializare mai multe poze cu momentul intervenţiei poliţiştilor.

Liderul galeriei este un apropiat al lui Vladimir Putin şi a sosit în Franţa împreună cu delegaţia oficială a Federaţiei Rusiei la EURO2016. Tot astăzi, Kremlinul a reacţionat şi condamnat, cităm, „violenţele inadmisibile” de săptămâna trecută. În paralel, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei Ruse le-a cerut fanilor ruşi să nu se lase provocaţi.

 

Publicitate
Publicitate
banner we radio