Cutremur de 7,5 grade în România! A început exerciţiul naţional „Seism 2018”

ISU Covasna ne informează că sâmbătă dimineaţă, începând cu ora 9.00, s-a declanșat exercițiul national „SEISM 2018” care constă în punerea în aplicarea a Concepției naționale de răspuns post-seism.

Conform scenariului, a avut loc un cutremur de 7,5 grade pe scara Richter, care poate fi urmat de mai multe replici.

Au fost alertate toate unitățile subordonate ale IGSU, iar mai multe echipaje de pompieri din țară se deplasează spre Capitală.

La Ciolpani (Ilfov) a fost activat Centrul Național de Coordonare și Conducere a Intervenției.

Exercițiul va dura până în data de 18 octombrie. Este un exercițiu internațional, la care participă 26 de state. Timp de cinci zile vor fi simulate diverse situații, atât pe timp de zi, cât și noaptea.

Exercițiul se desfășoară în București. Totul se va petrece ca într-o situație reală: vor fi scoși răniți dintre dărâmături, mașinile de intervenție vor circula cu girofar, vor veni aeronave militare din alte state pentru a ajuta la transportul răniților.

În cadrul exercițiului „SEISM 2018”, din cadrul ISU Covasna au făcut deplasarea la Bucureşti urmatoarele forţe şi mijloace de intervenţie:

– 6 autospeciale de primă intervenţie şi comandă;

– 4 ambulanţe SMURD;

– 1 autospecială de transport personal şi victime multiple (ATPVM);

– 2 autospeciale de lucru cu apă şi spumă;

– 2  autospeciale pentru muncă operativă;

– 1 autospecială de descarcerare grea;

– 2 containere Multirisc;

– 2 autocamioane de intervenție;

– 1 microbuz;

– 83 de pompieri.

Distribuie, să afle şi alţii
Publicitate
Publicitate