Ştiri locale

Curtea TAM se transformă în Teatru de Vară. Spectatorii, așteptați cu două spectacole

Curtea „Teatrului Andrei Mureșanu” (TAM) din Sfântu Gheorghe se transformă, începând cu data 19 iunie, în Teatru de Vară. Spectatorii sunt așteptați să urmărească două dintre cele mai îndrăgite piese de teatru din repertoriul TAM.

Managerul TAM, Anna Maria Popa a explicat că deși spectacolele în aer liber sunt permise începând cu 1 iunie, în această perioadă actorii sunt implicați în programul „TAM în alertă”, în cadrul căruia spectatorii sunt așteptați cu o expoziție de afișe și costume, o nouă serie de spectacole online, dar și întâlniri tête-à-tête în cadrul programului „Actorul –  O carte vie!”

„Nu începem din 1 iunie pentru că așteptăm regulamentul. A apărut joi seară, destul de târziu, o Ordonanță, dar până apare regulamentul care trebuie emis de Ministerul Sănătății și de cel al Culturii durează o zi – două și nu vreau să fiu în situația în care vine 1 iunie și nu am totul în cea mai bună rânduială. În plus, deja aveam până în data de 18 iunie inclusiv programul Cartea vie, programele online, expozițiile, și nu vrem să ni se suprapună evenimentele. Adică am vrut întâi să se închidă cu succes programul TAM în alertă, timp în care avem posibilitatea să construim ca lumea scena exterioară și să se înceapă repetițiile afară, în așa fel încât în momentul în care se închide programul TAM în alertă intrăm în varianta teatrului de vară”, ne-a explicat managerul TAM, Anna Maria Popa.

Spectatorii vor putea urmări piesa „Doi galbeni” a regretatei actrițe Mirela Bucur, o comedie inspirată din „Punguța cu doi ani” scrisă de Ion Creangă, și piesa „Toți privesc înainte” scrisă de dramaturgul Mihai Ignat, și regizată de Sebastian Marina, iar în curând biletele vor fi disponibile online.

Capacitatea maximă pentru fiecare reprezentație este de 15-20 de locuri, cu respectarea distanței între participanți, iar între spectacole va exista o oră pauză.  

„Sunt cele două spectacole care corespund și din punct de vedere al numărului actorilor, și putem și să le jucăm cu un minim de distanță între personaje, adică nu sunt spectacole care să necesite un contact atât de apropiat (…) Tocmai pentru că cel puțin la Doi galbeni așteptăm să fie un interes mai mare, suntem pregătiți să îl jucăm de două ori, cu o oră de pauză între reprezentații, să avem timp de proceduri”, a mai spus Anna Maria Popa.

Conducerea teatrului atrage atenția că purtarea măștii de protecție este obligatorie chiar dacă spectacolele vor fi jucate în exterior, iar spectatorilor le va fi măsurată temperatura.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
banner we radio