Ştiri

Cum va arăta noul mall Afi Palace care va fi construit la Braşov

AFI Palace a obţinut toate autorizaţiile necesare, inclusiv pe cea de mediu, şi se pregăteşte să demareze investiţia de 60 de milioane de euro. Noul mall va fi gata anul viitor.

Uzina Hidromecanica a fost ştearsă de pe harta Braşovului. Pe terenul ei, de 40.000 de metri pătraţi, care este chiar în Centrul Civic, investitorii de la AFI Europe vor construi un centru comercial. Acesta va fi dispus pe două niveluri, punând accent pe shopping şi modalităţile de petrecere a timpului liber şi pe distractie. Intrarea în mall se va face din bulevardul 15 Noiembrie. La parter va exista un hypermarket Carrefour de 6500 de metri pătraţi, dar şi magazine ale unor firme renumite. La primul etaj vor fi cafenele şi restaurant, iar la etajul al doilea un cinema, o sală de sport, dar şi alte alternative de distracţie.

Publicitate

Printre brandurile care vor avea spaţii în mall se numără: Inditex, Collective, LPP, H&M, CCC, Deichmann, US Polo, Tommy Hilfiger etc., Entertainment (Cinema, MaxFun, Gym), Sports (Hervis, Intersport), Electronics (Flanco, Altex), Kids shops (Nuriel, Lego,Smyk), Fast food & Coffee (McDonald’s, KFC, Starbucks, Pizza Hut) etc.

O noutate este o terasă de mari dimensiuni ce va oferi o panoramă spectaculoasă spre Tâmpa. Aici vor putea fi organizate petreceri şi activităţi pentru turişti. Proiectul va fi gata în 2018. Presupune şi blocuri de locuinţe şi spaţii de birouri pe 25.000 de mp, iar investiţia se ridică la 60 de milioane de euro. Unul dintre blocuri va avea 14 etaje şi va fi cea mai înaltă clădire din Braşov. De asemenea în zonă va apărea un nou sens giratoriu pentru a permite accesul mai uşor la mall.

Publicitate
Publicitate
banner we radio