Cum și-au ales numele 10 companii celebre
Numele acestor companii ne sunt familiare datorită succesului lor, dar puțină lume cunoaște înțelesul ascuns din spatele acestora. De exemplu, LEGO, reprezintă o combinaţie a două cuvinte daneze care se traduce „joacă bine”, potrivit Business Insider.
IKEA – Inițialele fondatorului Ingvar Kamprad combinate cu iniţialele fermei unde a lucrat acesta, Elmtaryd, şi iniţiala oraşului în care acesta a crescut, Agunnaryd.
Lego – Este o combinație între sintagmele daneze „să mergem”, „joacă bine”.
Oracle – Numele a provenit de la numele de cod al unui proiect al CIA la care lucrau co-fondatorii, Larry Ellison și Bob Oats. Proiectul era o bază de date menită să răspundă la orice întrebare.
Pepsi – Inițial, sucul se numea „Brad\’s Drink” în onoarea creatorului său, Caleb Bradham. În 1898, a devenit Pepsi-Cola datorită cuvântului „dyspepsia”, ce înseamnă indigestie, care voia să reprezinte credinţa fondatorului, cum că băutura ajuta digestia.
Skype – Numele original „Sky Peer-to-peer” (Cer de la persoană-la-persoană) a fost redus la „Skyper”, iar ulterior, creatorii au renunțat la „r”-ul de la sfârșit.
Sony – Vine de la cuvântul din latină, „sonus”, care înseamnă sunet, dar care a fost folosit şi pentru a exprima termenul de argou folosit de tinerii din Japonia anilor ’50 care desemna un tânăr deștept și prezentabil.
Yahoo – Este un acronim pentru „Yet Another Hierarchical Officious Oracle”, dar se referă şi la specia imaginară găsită în cartea „Călătoriile lui Guliver” a lui Jonathan Swift.
Blackberry – Numele a fost ales în 1999 deoarece tastele de pe telefon semănau cu boabele murelor.
Canon – Iniţial, compania a fost numită „Kwanon\”, după o zeiţa budistă, dar şi-a schimbat numele în 1935 pentru a suna mai atrăgător la publicul larg.
Google – Gigantul internetului și-a luat numele de la termenul matematic „googol”, ce desemnează cifra 1 urmată de 100 de zerouri (1 googol = 10 la puterea 100).