Ştiri locale

Crucea Roșie Covasna, în sprijinul refugiaților ucraineni din vama Sighet

O echipă de voluntari de la Crucea Roșie Covasna a pornit duminică dimineață spre punctul de trecere a frontierei din Sighetu Marmației, pentru a veni, alături de voluntarii maramureșeni,  în sprijinul refugiaților ucraineni care trec granița.

Cei 6 voluntari, însoțiți de coordonatoarea filialei județene, Opra Zsófia Szende, vor rămâne la graniță timp de o săptămână, pentru a distribui ajutoarele umanitare venite din toate colțurile țării, și pentru a-i îndruma pe cei fugiți din calea războiului.

„Voluntarii noștri vor rămâne acolo o săptămână, până pe 14 martie. Sunt foarte bine instruiți în acordarea primului ajutor de bază, prevenție și pregătire pentru dezastre, și în tematica legată de misiunea umanitară a Crucii Roșii. La cortul Crucii Roșii vor împărți încălzitoare pentru picioare și mâini, ceai fierbinte și vor ajuta cu îndrumarea persoanelor venite din Ucraina, suport psihologic și distribuția de ajutoare umanitare”, au transmis reprezentanții Crucii Roșii Covasna într-o postare pe Facebook.

Aceeași sursă precizează că încălzitoarele care le vor fi distribuite refugiaților au fost asigurate de Rotary Club Sfântu Gheorghe.

În județ continuă acțiunile de strângere a ajutoarelor. Aproape o tonă de alimente şi alte bunuri au fost colectate în cadrul unei campanii derulate de UDMR Covasna şi Serviciul de Ajutor Maltez, iar fermierii covăsneni s-au oferit să doneze 3 tone de cartofi, care vor fi transportați către Ucraina atunci când vremea se va mai încălzi.

În weekend, un nou transport cu aproximativ 7 tone de alimente a pornit din Vâlcele către satele românești din regiunea Odesa, iar preotul ortodox Vasile Tămaș a anunțat într-o postare pe Facebook că întrucât situația este una tragică, alte 10 tone de alimente vor fi transportate joi, 10 martie, către satele aflate la granița dintre România și Ucraina.

Și Primăria Zagon a transmis că lansează o strângere de fonduri pentru ajutarea victimelor războiului, îndemnând localnicii comunei să doneze alimente neperisabile, sticle de apă la 0,5 litri, lanterne și saltele. Donațiile sunt așteptate de luni până vineri, între orele 08:00-16:00, la  Centrul Cultural „Mikes Kelemen” din Zagon.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
banner we radio