
Cristiano Bergodi, după meciul cu Olimpija Ljubljana: „Am meritat pe deplin victoria”
Sepsi OSK a câştigat cu 3-1 meciul tur de pe teren propriu cu Olimpija Ljubljana în turul 2 preliminar al Conference League. Partida a fost dominată clar de echipa din Sfântu Gheorghe, după cum o arată şi statistica: 23-4 ocazii de gol, 9-1 şuturi pe poartă, 14-2 cornere.
Cristiano Bergodi, antrenorul lui Sepsi, a declarat la conferința de presă de după meci că echipa sa a meritat victoria, deși în prima parte a meciului elevii săi nu au practicat jocul dorit de acesta.
„A pasat bine această echipă, iar noi nu am fost prea agresivi în prima parte a jocului. Dar după 25 de minute am jucat foarte bine, ne-am creat şi ocazii. Am intrat apoi foarte bine în joc. A doua repriză a fost extraordinară. Am meritat pe deplin victoria.
Vom vedea ce va fi în a doua manşă. Dar e un rezultat important. Mă bucur pentru băieţi. Avem un avantaj bunicel, dar trebuie să jucăm foarte bine în retur”, a transmis Cristiano Bergodi, la conferința de presă susținută la finalul meciului din Conference League.
Sesler, în minutul 4, pentru Olimpija Ljubljana, și Ștefănescu, în minutul 45+4, Nicolae Păun, în minutul 84, și Karamatic, autogol în minutul 90+3 sunt fotbaliștii care au înscris în meciul care s-a disputat la Sfântu Gheorghe.
Meciul retur dintre Olimpija Ljubljana şi Sepsi OSK e programat joia viitoare, pe 28 iulie, de la ora 20:00 în Slovenia.
Sepsi ar putea merge în Suedia, în turul trei preliminar din Conference League
În turul trei preliminar din Conference League, Sepsi va evolua, dacă săptămâna viitoare nu are loc vreo surpriză, în compania calificatei din duelul Rijeka – Djurgardens.
Sepsi ar putea să mergă în Suedia în turul următor preliminar din Conference League. Cei de la Djurgardens sunt favoriți la calificare, după ce s-au impus în meciul tur cu Rijeka, în deplasare, scor 2-1.
Meciul retur dintre Djurgardens și Rijeka este programat să se dispute săptămâna viitoare, 28 iulie, de la ora 20:00.