Ştiri locale

Covăsnean de 64 de ani, prins la furat la Brașov

Polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt. În fapt, duminică după amiază, în jurul orei 17.00, polițiștii au fost sesizați de către reprezentanții unei societăți comerciale, amplasată pe raza municipiului Brașov, cu privire la faptul că o persoană de sex masculin ar fi sustras mai multe bunuri din incinta acesteia. Persoana în cauză a fost identificată de către polițiști ca fiind un bărbat, în vârstă de 64 ani din județul Covasna. Prejudiciul creat a fost recuperat în totalitate și restituit societății în cauză.

În urma probatoriului administrat în cauză, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov. În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.

Publicitate

Sursa: IPJ Braşov

Publicitate
banner we radio