Ştiri locale

CovAlpin: „Șugaș Băi a devenit un loc unde vii și faci pe teribilistul”

Drumul care face legătura între Sfântu Gheorghe și Șugaș Băi (DJ121C) se transformă, pe zi ce trece, dintr-o zonă perfectă pentru mișcare în aer liber, într-una în care accidentele rutiere sunt din ce în ce mai des întâlnite.

Siguranța alergătorilor, bicicliștilor, și nu numai, este pusă în pericol de unii șoferi teribiliști, care circulă cu viteză excesivă, uneori chiar și după ce au consumat alcool sau alte substanțe, dar și de faptul că drumul este îngust, prost marcat și slab semnalizat.

Publicitate

În urmă cu câteva săptămâni, un șofer în vârstă de 38 de ani s-a oprit cu mașina pe care o conducea în șanț, după ce într-una dintre curbe a pierdut controlul volanului. Bărbatul, care potrivit IPJ Covasna avea o alcoolemie de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat, a ajuns la spital pentru îngrijiri medicale, iar acum este cercetat pentru conducere sub influența alcoolului și vătămare corporală din culpă.

Nu este nici primul nici ultimul accident de acest gen, iar reprezentanții Asociației de Turism și Ecologie „CovAlpin”, care dețin în stațiune o cabană și organizează tabere și activități pentru copii și pentru iubitorii de natură, au semnalat aceste probleme în mai multe ocazii, fără soluții deocamdată.

„Anul trecut făcusem o listă deschisă, plină de recomandări către instituțiile abilitate, vizavi de DJ 121C, Sfântu Gheorghe – Șugaș Băi, din care bineînțeles că nu s-a implementat nimic. Este probabil al 8-lea accident pe care îl contorizez și care are loc în aceeași curbă. Curbă fără indicator, că indicatorul e probabil demult la fier vechi. Să ne-ntrebăm ce se întâmpla dacă eram cu un grup de turiști exact acolo? Sau vreo familie ieșită la pedalat?”, scria în urmă cu câteva săptămâni președintele Asociației, Andrei Tiberiu Poștoacă, într-o postare pe Facebook a Asociației, însoțită de mai multe imagini cu locul accidentului.

Pe site-ul covalpin.ro sunt enumerate atât neregulile, cât și posibilele soluții pe care responsabilii – Poliția Rutieră, respectiv Primăria Sfântu Gheorghe care administrează drumul – le-ar putea pune în aplicare.   

În articolul „Circulă responsabil #SepsiTrails” (click AICI), care a fost publicat în urmă cu mai bine de un an, se arată că începând cu lunile de primăvară numărul cicliștilor care circulă către și dinspre stațiunea Șugaș Băi crește considerabil. Zilnic, aproximativ 40-70 de cicliști  de diferite vârste aleg să parcurgă dus-întors traseul de 20 km, profitând de aerul curat.

Reprezentanții CovAlpin s-au arătat îngrijorați de faptul că siguranța acestora este pusă în pericol de șoferii care circulă cu viteză prea mare sau care „taie” curbele, iar riscul producerii unor accidente grave este mare.

„În mod normal, Primăria ar trebui să se ocupe ca drumul acesta să aibă tot ce trebuie. Anul trecut l-au marcat, până atunci nici măcar marcat nu era, dar lipsesc indicatoarele în multe curbe. În unele zone nu sunt nici indicatoare de curbe periculoase, nici parapet, și de asta cad șoferii cu mașinile în șanț. Dacă te uiți în șanț e plin de plastic de spoilere. Am cabana aici, la vreo 300 de metri, și când aud vreun accident fug tot timpul să văd. Am trecut de foarte multe ori pe acolo și cu grupuri de copii sau de turiști… dacă ne prindea exact acolo mașina? Și bicicliștii sunt, mulți dintre ei, fără cască, fără lumini, lucrează până târziu și vor să dea după program o tură până la Șugaș Băi, și în loc de o oră fac 3, și îi prinde întunericul. Sunt și căruțe, șoferi de camioane cu lemne care merg ca nebunii. Zilnic văd multe măgării pe drumul ăsta”, ne-a spus Andrei Tiberiu Poștoacă.

Drum îngust, prost semnalizat, șoferi inconștienți care se urcă băuți la volan și fac drifturi –  o parte dintre probleme

Acesta spune că factorii care pot duce la producerea unor accidente rutiere grave sunt multipli: drumul este relativ îngust; lipsit de vizibilitate pe mai multe porțiuni din cauza curbelor, dar și a arborilor de pe margine, care fac să alterneze porțiuni umbrite și porțiuni însorite. 

Totodată, spune el, la coborâre șoferii ating frecvent viteze foarte mari, de peste 40km/h, chiar și mai mult, și nici cicliștii și nici șoferii care circulă în zonă nu respectă în totalitate regulile de circulație.  

„Acum câteva săptămâni, autobuzul de la Codreanu căra niște copii la Adventure Park, dar cu un autobuz lung cu încheietură. Șoferul, limitat și din cauza lungimii autobuzului, poate a vrut să mai taie și curba, l-a băgat pe instructorul meu în șanț cu totul. Efectiv nu am avut ce să facem, am vrut să sunăm la Poliție, omul a zis că e lung autobuzul și nu poate să ia curba altfel. Păi și atunci mă omori pe mine?! Să nu mai vorbim despre show-urile care au loc în Șugaș Băi în fiecare seară, mai ales în weekend… Șugaș Băi a devenit un loc unde vii și faci pe teribilistul, mulți sunt fumați, băuți, fac drifturi. Zilele trecute era un șofer care făcea cercuri cu mașina pe asfalt, se auzea scârțâit de roți în toată stațiunea. Vin o grămadă de oameni cu familii, copii, și e păcat să ne plângem după ce se întâmplă ceva grav, dar la noi în general se iau măsuri după vreo tragedie”, a mai spus președintele CovAlpin.

Bicicliștii circulă în perechi și fără protecție

Acesta spune că printre greșelile făcute de cicliști se numără faptul că aceștia circulă „în pereche”, unul lângă altul, fiind cu atât mai expuși, în special în curbe. De asemenea, mai mult de jumătate dintre ei nu poartă cască de protecție, fiind puși în pericol de accidentare gravă mai ales la coborâre, când pot atinge viteze de 30-40 km/h, sau chiar peste în cazul celor experimentați.  

Și șoferii, dar și bicicliștii obișnuiesc frecvent să taie curbele, iar reprezentanții CovAlpin atrag atenția că pericolul de accidente crește considerabil în cazul în care un ciclist care taie curba și este dublat de o mașină care face același lucru.

Camere video, transformarea în drum dedicat activităților sportive și controale periodice, printre soluțiile propuse

Printre propunerile pe care reprezentanții CovAlpin le fac, pentru siguranța participanților la trafic, se numără folosirea luminilor de întâlnire în cazul autovehiculelor, purtarea căștii de protecție în cazul cicliștilor și montarea unor camere de supraveghere în ambele capete ale stațiunii, pentru identificarea făptașilor în cazul unui accident, sau a unor eventuale furturi silvice sau din locuințele aflate în stațiune.

De asemenea, aceștia propun transformarea drumului DJ121C într-un sector dedicat activităților sportive, dar și controale periodice ale Poliției atât pentru cicliști cât și pentru autovehicule.

„Ce ar putea ajuta foarte mult, printre altele, pentru situațiile în care se întâmplă ceva nasol, fără făptași: undeva la intrarea în oraș, sau poate chiar la ambele capete ale drumului, ar trebui o cameră video, și e foarte simplu. Dacă ar fi camere la ambele capete ai putea identifica cu precizie cine e de vină, de exemplu dacă un șofer lovește un biciclist și fuge. Ar fi utile în multe alte cazuri, inclusiv pentru furturi, spargeri. Sunt multe soluții foarte simple care ar putea ajuta în multe cazuri… Dacă i-ar scoate pe polițiști de câteva ori pe drumul spre Șugaș Băi, să vadă și șoferii că nu e chiar locul fără mamă și fără tată unde mergem și facem orice, poate i-ar mai tempera pe teribiliști”, a mai spus președintele CovAlpin.

IPJ Covasna: „Configurația și caracteristicile drumului  fac  imposibilă organizarea de acțiuni pe linia nerespectării regimului de viteză”

Într-un răspuns la solicitarea We Radio, reprezentanții IPJ Covasna au transmis că în perioada următoare, împreună cu administratorul drumului, se va verifica semnalizarea rutieră din zonă, și se vor identifica și elimina eventualele situații de risc.

Mai mult, aceștia spun că vor fi organizate campanii preventive de informare și conștientizare a participanților la trafic.

„Administratorul drumului public este obligat să ia măsuri de înlăturare imediată a cauzelor evenimentelor rutiere datorate configurației, stării sau dotării tehnice necorespunzătoare a acestuia. Configurația și caracteristicile drumului  fac  imposibilă organizarea  unor  acțiuni pe linia nerespectării regimului de viteză pe sectorul de drum  amintit,  însă  echipaje ale poliției rutiere și de ordine publică vor acționa frecvent în zonă pentru reducerea riscului rutier și creșterea gradului de siguranță a tuturor categoriilor de participanți la trafic. De asemenea, aspectele sesizate vor face obiectul unor campanii preventive de informare și conștientizare a participanților la trafic. Activitățile specifice organizate și desfășurate în zonă au ca scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Covasna, subinspector Radu Stroe.

Primăria Sfântu Gheorghe: „Vom analiza situația împreună cu Poliția și vom lua o decizie”

Contactat telefonic, viceprimarul orașului, Tóth Birtan Csaba, a precizat că în perioada următoare Primăria Sfântu Gheorghe va analiza situația împreună cu reprezentanți ai Poliției, și vor fi decise măsurile care pot fi luate pentru creșterea siguranței rutiere în zonă.  

„Semnalizare s-ar putea face, să punem mai multe table de semnalizare. Trebuie să analizăm situația. Camerele video ajută eventual la prinderea făptașilor dacă nu respectă regulile de circulație, dar probabil că semnalizarea trebuie pusă mai des. Adevărul este că nu sunt foarte mulți cei care vin din străinătate sau din alte zone, iar cei din Sfântu Gheorghe cam cunosc acel drum, deci când nu respectă regulile de circulație o fac voit. Pe ei nici indicatoarele nu cred că i-ar opri. Vom analiza situația, eventual și cu Poliția, pentru că noi ne întâlnim în Comisia pentru circulație, au reprezentant, iar la prima ședință vom analiza și vom lua o decizie”, a spus viceprimarul.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
Publicitate
banner we radio