Ştiri locale

CovAlpin a dat startul înscrierilor pentru „Șugaș Race”

Deși mai sunt aproape 3 luni până la eveniment, Asociația de Turism și Ecologie CovAlpin Sfântu Gheorghe a început pregătirile pentru concursul de alergare și ciclism montan „Șugaș Race”, care în acest an va avea loc în data de 12 octombrie.

Ajunsă la cea de-a 7-a ediție, competiția a fost promovată la secțiunea Evenimente turistice, și prin intermediul paginii de www.covalpin.ro, la secțiunea Marketing Turistic Online, în cadrul Galei „Visit Covasna”, organizată la mijlocul lunii martie, în premieră, de către Consiliul Judeţean şi Camera de Comerţ şi Industrie Covasna, cu scopul de a evidenţia efortul şi implicarea operatorilor de turism în dezvoltarea atractivităţii turistice a județului.

„Dăm startul celei de-a 7-a ediții a Șugaș Race. Hai și tu împreună cu noi să alergăm prin pădurile multicolore. Evenimentul se adresează atât elitelor cât și celor care vor să schimbe asfaltul cu poteca, platul cu diferența de nivel, monotonia cu un cadru multicolor (…) Pe scurt, este un eveniment apolitic, organizat din pasiune. Adună la start sute de oameni frumoși din toată țara, promovând alergarea montană și totodată frumoasele meleaguri covăsnene”, au transmis organizatorii pe pagina de Facebook a evenimentului.

Peste 300 de participanți așteptați la start

Președintele CovAlpin, Tiberiu Andrei Poștoacă ne-a precizat că traseele sunt potrivite atât pentru alergătorii „de elită”, cât și pentru cei care au descoperit de curând alergarea montană.

„Anul acesta sperăm să sărim de 350 de participanți, la ediția trecută au fost cam 240. Vor fi 3 trasee disponibile: Hobby – 7 km, Speed – 17 km și Raid – 27 km, plus Cursa Copiilor. Încă nu știm toate facilitățile pe care le va include kitul participantului”, ne-a precizat Tiberiu Andrei Poștoacă.

Bilete au fost puse în vânzare luni, 15 iulie, iar formularul de înscriere poate fi completat AICI

Șugaș Race este realizat cu sprijinul Direcției Județene pentru Tineret și Sport Covasna și al Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe.

(Ioana Ardeleanu)