Copiii din România, tot mai dependenți de ecrane: aproape jumătate dintre copii petrec peste 6 ore pe zi online! Salvați Copiii lansează un ghid de vacanță „fără Internet”

Într-o perioadă în care mulți copii ajung să petreacă și zece ore zilnic în fața ecranelor, Organizația Salvați Copiii România trage un semnal de alarmă și lansează un ghid de vacanță creat chiar de adolescenți, menit să-i inspire pe tineri să își petreacă timpul liber în mod sănătos, departe de presiunea rețelelor sociale.

Ghidul, rezultat al evenimentului „Unplugged Hackathon”, reunește activități creative propuse de adolescenți cu vârste între 15 și 18 ani, sub forma unor benzi desenate, și este disponibil gratuit pe platforma www.oradenet.ro. Inițiativa vine ca răspuns la cifre îngrijorătoare: aproape jumătate dintre copii petrec peste 6 ore pe zi online, iar vârsta medie la care încep să folosească rețelele sociale a coborât deja la cinci ani.

„Dacă închid telefonul sau postez ceva și nu primesc reacții, încep să mă sperii… Mă simt tot mai singură”, mărturisește Alina, 16 ani. Iar Radu, 15 ani, spune direct: „Mă enervez rău, că-mi vine să sparg calculatorul.” Aceste confesiuni vin de la adolescenții care au participat la evenimentul organizat de Salvați Copiii, unde au fost ghidați de specialiști în educație și sănătate mintală pentru a construi alternative la consumul digital excesiv.

Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România, avertizează că lipsa unui sprijin emoțional real și a limitelor clare în utilizarea tehnologiei afectează dezvoltarea identității copiilor: „Copiii ajung să-și măsoare valoarea în funcție de reacțiile primite în online. Fără sprijinul unui adult empatic, se instalează nesiguranța, comparația constantă și chiar izolarea.”

Organizația atrage atenția că lipsa alfabetizării emoționale timpurii face ca anxietățile să se manifeste în școală sub forme greu de interpretat: tulburări de comportament, izolare, izbucniri sau agresivitate. Un profesor de gimnaziu din București explică: „Avem elevi care adorm la ore, care izbucnesc în plâns din senin sau devin agresivi. Mulți părinți spun că nu știu ce să mai facă.”

Ce propune Salvați Copiii:

  • Promovarea unor activități reale, offline, în familie și între prieteni.
  • Distribuirea ghidului ilustrat în școli, ca instrument educațional.
  • Măsuri concrete pentru protejarea copiilor în mediul digital: verificarea reală a vârstei pe platforme sociale; control parental eficient; educație digitală și emoțională încă din clasele primare; sprijin psihologic accesibil pentru copiii afectați de mediul online.

Părinții sunt încurajați să fie prezenți, să ofere alternative reale, și – mai ales – să devină modele de echilibru digital. „Vacanța e momentul perfect pentru a redescoperi bucuria simplă a jocului, naturii, conversațiilor reale și a timpului împreună”, adaugă reprezentanții organizației.

Ghidul complet și alte resurse utile pot fi accesate gratuit pe: www.oradenet.ro.

Distribuie, să afle şi alţii
Publicitate
Publicitate