În cursul lunii mai 2025, comisarii Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul Judeţean Covasna au efectuat 49 de inspecţii, atât planificate cât şi neplanificate, în vederea verificării modului în care sunt respectate prevederile legale în domeniul protecţiei mediului.
Printre controalele derulate se numără inspecţii programate, verificări în urma unor reclamaţii, inspecţii tematice dispuse de Comisariatul General, controale pentru obiective nou identificate, dar şi verificări ale modului în care au fost implementate măsurile dispuse anterior sau ale respectării condiţiilor impuse în actele de reglementare. De asemenea, a fost realizată o inspecţie în urma unei autosesizări.
În urma acestor acţiuni, comisarii de mediu au constatat mai multe nereguli grave, precum lipsa evidenţei gestiunii deşeurilor, neasigurarea colectării separate, lipsa formularelor de încărcare/descărcare, arderea ilegală a deşeurilor, nerespectarea obligaţiilor legale privind obţinerea actelor de reglementare şi a măsurilor de reducere a impactului asupra mediului. Alte deficienţe identificate au fost nedepunerea declaraţiei la Fondul pentru Mediu, nerealizarea măsurilor impuse anterior şi depozitarea deşeurilor în locuri neautorizate.
Ca urmare a acestor neconformităţi, au fost aplicate 20 de sancţiuni: 6 avertismente şi 14 amenzi contravenţionale, valoarea totală a acestora ridicându-se la 335.000 de lei. Totodată, a fost dispusă suspendarea activităţii unei societăţi.
Reprezentanţii Gărzii de Mediu Covasna atrag atenţia că astfel de controale vor continua şi în perioada următoare, iar nerespectarea legislaţiei de mediu va fi sancţionată fără ezitare.


