Ştiri locale

Consiliul Local Sfântu Gheorghe a aprobat bugetul local pe acest an

Consiliul Local Sfântu Gheorghe a aprobat luni bugetul local pe acest an, care a fost estimat la circa 133 de milioane de lei.

Primarul municipiului, Antal Árpád, a declarat că proiectul de buget a fost conceput „prudent”, iar cele mai mari sume au fost alocate învăţământului, culturii şi serviciilor publice.

„La fiecare sfârşit de an am avut mai multe venituri decât ne-am propus, dar e important să fim prudenţi şi să ne propunem mai puţin. Dorim să încheiem lucrările începute în oraş, iar învăţământului, culturii şi serviciilor publice dorim să le acordăm în continuare o atenţie deosebită”, a declarat Antal Árpád.

El a mai spus că anul acesta va fi unul mai „liniştit” din punctul de vedere al investiţiilor în comparaţie cu anul trecut, când au fost efectuate ample lucrări de modernizare a infrastructurii oraşului, finanţate din fonduri europene.

Consilierii locali au aprobat repartizarea sumei de 11,5 milioane de lei pentru Servicii Publice Generale, 2,4 milioane de lei pentru Apărare şi Ordine Publică, 16,5 milioane pentru Servicii, Dezvoltare Publică, Locuinţe, Mediu şi Ape şi 24 de milioane de lei pentru Activităţi economice şi transporturi. Cea mai mare sumă, aproape 78,5 milioane de lei, a fost alocată cheltuielilor social-culturale, respectiv 47,8 milioane de lei pentru Învăţământ, 1,2 milioane de lei pentru Sănătate, 9,7 milioane de lei pentru Asigurări şi asistenţă socială şi 19,7 milioane de lei pentru Cultură, recreere şi religie.

(Agerpres)

Publicitate
banner we radio