Ştiri locale

Consiliul Judeţean Covasna continuă „Primul ghiozdan”

Consiliul Judeţean (CJ) Covasna va continua programul „Primul ghiozdan”, pentru care a alocat în ultimii şapte ani peste 900.000 de lei, a declarat preşedintele instituţiei, Tamas Sandor.

Acesta a precizat că în următorul an şcolar 2.100 de copii din clasele pregătitoare vor primi gratuit ghiozdane.

„Din anul 2013, când am început acest program, şi până în prezent, deci incluzând şi anul 2019, în total am alocat peste 900 de mii de lei. Pentru anul acesta am prevăzut 159.000 de lei pentru 2100 de copii din clasele pregătitoare din toate localităţile şi din toate şcolile din judeţ”, a declarat Tamas Sandor.

Ghiozdanele vor fi echipate cu câteva rechizite şcolare, printre care un penar cu creioane colorate, caiete şi o cutie pentru sandwich. Acestea vor fi predate directorilor unităţilor de învăţământ în luna septembrie şi vor fi distribuite copiilor în prima zi de şcoală.

Potrivit preşedintelui CJ Covasna, Tamas Sandor, programul reprezintă un ajutor substanţial pentru multe familii, mai ales pentru cele cu mulţi copii, iar până acum a fost foarte bine primit de către beneficiari.

(Agerpres)

banner we radio