Ştiri locale

Consiliul Judeţean Covasna a aprobat nouă programe pentru dezvoltarea localităţilor rurale

Consiliul Judeţean Covasna a aprobat, joi, continuarea a nouă programe multianuale menite să contribuie la dezvoltarea localităţilor din mediul rural, printre acestea numărând-se reabilitarea şi modernizarea căminelor culturale, cabinetelor medicale, bazelor sportive, bibliotecilor, spaţiilor de joacă şi serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă.

Programele sunt cofinanţate din bugetul Consiliului Judeţean cu sume cuprinse între 10.000 şi 25.000 de lei, cu condiţia ca autorităţile locale să contribuie cu o sumă cel puţin egală.

Publicitate

“Obiectivul nostru este ca, prin aceste programe pe termen lung, să încurajăm populaţia, mai ales tinerii, să rămână acasă sau să revină acasă. Până acum, cele mai multe autorităţi locale au depus deja proiecte în cadrul programelor judeţene şi au primit finanţare de la Consiliul Judeţean Covasna. Dorim ca prin aceste proiecte să contribuim la dezvoltarea identităţii locale, iar mediul rural să devină mai atractiv pentru populaţia covăsneană. Prin aceste programe, autorităţile locale şi bisericile au şansa de a realiza investiţii importante, care contribuie la modernizarea localităţilor mici (…) În cadrul măsurilor privind îmbunătăţirea calităţii vieţii în mediul rural, am identificat 9 obiective. Autorităţile locale pot cere finanţare între 10-25.000 de lei, fiind necesară o contribuţie proprie minimă egală cu suma cerută. Am simplificat procedura, am extins obiectivele care pot fi eligibile, pentru ca să fie finanţate nu numai lucrările de reabilitare, ci şi echiparea, dotarea ansamblurilor”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamas Sandor.

Potrivit conducerii instituţiei, Programul pentru reabilitarea căminelor culturale s-a bucurat până acum de cel mai mare succes, în decurs de 10 ani fiind finanţate 124 de proiecte în valoare totală de 1,6 milioane de lei.

Programul de modernizare a bazelor sportive a fost lansat în anul 2012. Până în prezent au fost finanţate 42 de proiecte în valoare de aproape 500.000 de lei iar prin programul destinat cabinetelor medicale din zonele rurale şi spitalele orăşeneşti, lansat în anul 2014, au fost finanţate 33 de proiecte în valoare de 600.000 de lei.

“Consiliul Judeţean sprijină şi modernizarea şcolilor şi a grădiniţelor din mediul rural, iar pentru acest scop, în ultimii 5 ani au fost alocate 1,8 milioane de lei. Nu demult s-a derulat şi Programul extins pentru reabilitarea, modernizarea clădirilor în care funcţionează spaţii expoziţionale sau biblioteci, fiind astfel finanţate 4 proiecte, în valoare de aproape 100.000 de lei. Serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă (SVSU) au un rol cheie în ansamblul măsurilor privind siguranţa comunităţilor, drept urmare, s-a pornit programul care vizează dotarea personalului şi a spaţiilor aferente serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă, din subordinea consiliilor locale comunale”, se arată într-un comunicat de presă.

Consiliul Judeţean va continua, de asemenea, să finanţeze programul after-school, pentru care în ultimii ani a alocat 100.000 de lei, precum şi programul “Primul ghiozdan”, lansat în 2013, prin intermediul căruia aproape 20.000 de elevi din clasele pregătitoare au primit ghiozdane şi rechizite şcolare, suma alocată în acest scop ajungând la un milion de lei.

(Agerpres)

Publicitate
banner we radio