Ştiri locale

Conducerea Electrica: Furtul de energie electrică în județul Covasna, aproape imposibil

Conducerea Electrica Furnizare SA Covasna afirmă că a redus la zero pierderile comerciale din reţelele de distribuţie cauzate de consumul ilegal de curent electric, prin implementarea de soluții inteligente.

Directorul societății, Józsa Csaba, afirmă că după lucrările de modernizare efectuate în ultimii ani, furtul energiei electrice a devenit aproape imposibil.

„Am rezolvat chestiunea aceasta în mod elegant, pentru că nu reprezint o instituție de represiune. Avem un protocol de colaborare cu Jandarmeria, iar ei ne-au ajutat tot timpul la depistarea consumatorilor frauduloși. În primele dăți când am fost și au apărut mascații acolo, parcă era un asalt și am zis că trebuie să fac ceva ca să rezolvăm într-un mod elegant. Am reușit, nu se mai fură curent în județul Covasna. Sigur, poate mai sunt consumatori care încearcă, dar cutiile unde avem contoarele sunt securizate, sunt scoase pe domeniul public și se observă imediat. Furtul efectiv de energie electrică este imposibil. Bineînțeles, se mai găsesc oameni inventivi dar noi ne dăm seama imediat”, a spus directorul Electrica SA Covasna. 

El a mai precizat că în prezent, 40% dintre consumatori sunt contorizați inteligent prin sistem de telecitire, iar societatea își propune ca pe viitor niciun consumator din județ să nu mai fie „deranjat” de citirea contoarelor din ușă în ușă.

La mijlocul lunii ianuarie a acestui an, polițiștii din Sfântu Gheorghe au depistat la un bloc din municipiu un de 39 ani branșat ilegal la rețeaua de furnizare a energiei electrice după ce i-a fost sistată furnizarea serviciului.

Bărbatul nu era la prima abatere. În plus, a doua zi s-a branșat din nou în mod ilegal după ce a rupt sistemul de închidere al panoului electric de pe casa scării, astfel că oamenii legii au deschis pe numele lui dosar pentru distrugere și furt.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
banner we radio